Te-ai uitat la toate știrile cu Mario? Bravo. Uite ce-a făcut Guvernul, în perioada asta: a lansat în consultare publicã un proiect de Ordonanțã pentru modificarea și completarea Codului de Procedurã Fiscală. Se dorește preluarea în legislația naționalã a Directivei UE 2025/872, cunoscutã ca DAC9. Ceva plictisitor, cu reguli actualizate privind cooperarea dintre autoritãțile fiscale și marile grupuri de companii în contextul aplicãrii impozitului minim global. Textul de la guvern se încheie cu „România urmărește un cadru fiscal mai clar, mai predictibil și mai echitabil”. Te-ai prins, da? Nu era suficient de echitabil că multinaționalele plăteau ceva.
Ce aduce nou DAC9? Reducerea obligațiilor de raportare pentru marile grupuri de companii. Cine face mai mult de 750 de milioane de euro va depune o singurã declarație fiscalã la nivel de grup, în locul mai multor declarații separate pentru fiecare entitate din cadrul grupului. Cică asta va reduce birocrația atât pentru companii, cât și pentru autoritățile fiscale.
De fapt, limbajul ăsta neutru maschează o redistribuire a puterii fiscale în favoarea multinaționalelor. Când centralizezi raportarea, diluezi dramatic trasabilitatea locală. Pierzi vizibilitatea detaliată asupra fiecărei entități locale. ANAF nu va mai vedea direct unde se generează profitul, ci doar rezultatul final. Va fi mai dificil de evaluat dacă profiturile raportate în România reflectă activitatea economică reală din țară.
Iar asta crează o formă de discriminare. Pragul de 750 milioane euro creează o clasă specială de contribuabili, care informează sumar statul despre activitățile lor, în timp ce firmele medii și mici rămân la raportarea fragmentată, strictă. Deși tocmai multinaționalele sunt mai opace și mai mobile fiscal, tocmai ele sunt scutite de raportări detaliate. Ce face România, în fața celor ce practică masiv, chiar și acum, optimizarea fiscală? Le mai dă un avantaj: lipsa controlului sistematic.
Dacă DAC9 devine lege, o multinațională cu filiale operaționale în mai multe state (producție, vânzări, forță de muncă), inclusiv în România, nu va mai raporta ANAF ce face aici, ci doar un rezultat agregat din în performanța globală a grupului. ANAF îi va fi imposibil să demonstreze că profitul generat în România este disproporționat de mic față de activitatea economică reală. Adio șansa de control pe evoluția marjelor, a profiturilor, a taxelor plătite, adio capacității de a iniția controale pe baza unor semnale simple (scăderi bruște de profit). Multinaționalele vor plăti cu siguranță taxe mai mici nu neapărat prin fraudă, ci printr-o probabilitate mult mai mică ca cifrele lor să fie contestate.
Haios că e că asta se produce după un an în care firmele și populația au fost taxate dur și tratate ca niște infractori fiscali. Multinaționalele, în schimb, primesc indulgență pe termen lung.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
