Sper că ai fost plecat sâmbătă și ai ratat știrile. Ai fi avut un sentiment de jenă, ca pe vremea lui Ceaușescu. Ai fi văzut cum România a reușit să transforme Ziua Europei într-un spectacol comunist, cu stegulețe fluturate disciplinat, baloane, lozinci recitate de pe scenă și o atmosferă de serbare oficială care amintea foarte bine de defilările obligatorii de 23 August. Cu mențiunea că noi eram duși cu forța la defilări, iar acum oamenii au ieșit de bună voie. Da-da. Oameni emoționați că “sunt europeni”, discursuri solemne despre cât de norocoși suntem că am fost primiți într-o civilizație superioară, liste interminabile de momente istorice glorioase și, inevitabil, dispreț demonstrativ față de tot ceea ce nu este „occidental”, „european”, „validat”.
Este ceva profund trist în această nevoie continuă de a ne comporta ca niște candidați sau invitați. Ca niște oameni care speră să intr undeva și se poartă frumos cu portarul. Au trecut aproape două decenii de la aderare, dar o parte din spațiul public românesc încă vorbește despre Europa ca despre un club exclusivist în care suntem tolerați cu greu, sau din care am putea fi dați afară, nu ca despre propria noastră casă istorică.
Iar contrastul devine grotesc când observi dubla măsură. Dacă alți oameni ar ieși pe stradă de Ziua României cu steaguri mari, cântece patriotice și discursuri despre istoria națională, jumătate din comentariatul public i-ar acuza imediat de naționalism, xenofobie, extremism sau nostalgii periculoase. Dar dacă fluturi steagul Uniunii Europene și vorbești teatral despre “valorile europene”, totul devine automat elegant, civilizat și moral superior.
Problema nu este celebrarea Europei. România este europeană prin geografie, cultură, istorie și structură profundă de civilizație. Problema este tonul slugarnic și complexat în care o face. Noi nu am venit ieri dintr-o junglă administrativă și nu batem la poarta unei împărății străine. Suntem unul dintre cele mai vechi popoare ale continentului, într-un spațiu european care exista cu multe secole înainte ca actualele instituții de la Bruxelles să fie măcar imaginabile.
Europa nu este doar birocrația Uniunii Europene, nici decorul steril al unor conferințe corporatiste. Europa înseamnă și mănăstirile Moldovei, și cetățile transilvănene, și latina păstrată la gurile Dunării, și cultura rurală care a supraviețuit imperiilor, și romburile de pe ie ca limbaj al unei civilizații vechi de mii de ani.
Poate că ar fi timpul să încetăm să ne mai prezentăm ca niște provinciali impresionați că au fost lăsați să intre în salon. Nu trebuie să ne cerem scuze că existăm și nici să demonstrăm permanent că merităm să fim aici. România nu este în anticamera Europei. România este în Europa de când există ideea însăși de Europă.
Încă o dată – am fost șocat să văd oameni care au venit voluntar la marșul pentru Europa, dar refuză orice asociere cu steagul național. Pentru liniștea mea sufletească, sper că au fost acolo masa caldă oferită de sorosiști, nu din convingeri. Pentru că dacă astea le sunt convingerile ar trebui să ne fie frică de ei.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
