Venezuela seamănă foarte mult cu România. Este un stat cu resurse enorme, sufocat de corupție, de cheltuieli publice pe care nimeni nu are curajul să le reducă atunci când economia se contractă și de o clasă politică bătută în cap sau incapabilă să accepte realitatea cifrelor. Singura diferență este că în cazul Venezuelei, nota de plată se discută pe mare, cu flote militare.
Acțiunea americană împotriva regimului lui Nicolás Maduro nu este o surpriză. A fost un proces gradual și transparent. În ianuarie SUA au crescut recompensa pentru capturarea lui Maduro. În martie, regimul Maduro a fost desemnat organizație teroristă străină. În aprilie au venit sancțiunile dure asupra petrolului venezuelean. În august, flota militară a SUA a apărut în larg. În toamnă, bărcile venezuelene încărcate cu droguri au inceput sa fie scufundate. În decembrie, SUA au confiscat tancuri petroliere venezuelene. Nu vorbim, așadar, despre o acțiune impulsivă, ci despre o escaladare calculată.
Capturarea unui șef de stat și judecarea lui într-o altă țară este, din punct de vedere al dreptului internațional, ilegală. Faptul că Statele Unite nici măcar nu s-au obosit să mimeze legalitatea ne arată mesajul brutal de clar: lumea s-a schimbat. Acum, regulile funcționează doar atât timp cât cei puternici consideră util să le respecte. Această realitate deschide o cutie a Pandorei extrem de periculoasă. Dacă un lider poate fi răpit și judecat în afara granițelor propriei țări, ce îi împiedică pe China sau Rusia să invoce precedente similare pentru lideri din Taiwan sau Ucraina? Ordinea internațională bazată pe reguli devine, astfel, o formulă goală.
Ironia istorică este că Venezuela nu ar fi ajuns niciodată la nivelul de producție petrolieră care i-a alimentat ambițiile fără investițiile masive americane în industrie, investiții naționalizate ulterior de Hugo Chávez. Mai mult, industria de rafinare americană este optimizată pentru țiței greu – exact tipul de petrol produs de Venezuela, Rusia și Mexic. Faptul că SUA a găsit un motiv să anexeze Venezuela este de-a dreptul logic, in paradigma de putere descrisă mai sus. La asta se adaugă calculul geopolitic rece: SUA nu mai vor vecini „dubioși”, aliați cu Moscova și Beijingul. China, la rândul ei, vrea să-și recupereze petrolul plătit în avans, în valoare de aproximativ 60 de miliarde de dolari, livrări pe care regimul Maduro nu le-a mai onorat la timp. Rusia vrea un preț decent la petrol și trebuie să se gudure pe lângă SUA, pentru ca aceștia, având acces la rezerva Venezuelei, să nu-l prăbușească.
Intrăm, fără menajamente, într-o epocă a dreptului celui puternic. Pentru țări ca România, concluzia este inconfortabilă, dar vitală: relația cu Statele Unite nu este un moft ideologic, ci o chestiune de securitate. În acest context, Uniunea Europeană este, în mod tragic, irelevantă. Absentă din decizii, absentă din acțiune, bună doar pentru declarații. Nicușor Dan și Ilie Bolojan trebuie să-și dea cu apă rece pe față și să înțeleagă că sunt aproape de o plimbare cu elicopterul, în noapte, dacă nu țin cont de interesele americane in România.
Venezuela nu este doar o tragedie sud-americană. Este un avertisment pentru România, o țară care s-a mai confruntat cu presiunea unor imperii. Ne trebuie lideri lucizi și pragmatici, nu cântăreți de sloganuri, în noua lume care nu mai are răbdare cu statele slabe, corupte și indecise.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
