Bogdan Stoica: Moda anului 2025 la editoriale de presa

Bogdan Stoica

Îmi este tot mai greu să tratez serios viața politică românească. Nu doar din cauza nivelului extrem de scăzut al prestațiilor politice, ci și din cauza noilor actori. Mai noi, avem și CNA pe cap. Textul ăsta are o poză, deci se încadrează în competența pe care forul audiovizual și-o clamează. Așa că nu e vorba doar despre ce am de gând să scriu, ci și despre cum să o fac ca postarea să nu sfârșească în tomberonul internetului românesc.Noroc că-s român și am găsit o cale. Să vedem dacă-ți place ce-am făcut din cele mai importante știri ale zilei.

  1. Noile atribuții ale CNA nu sunt acte de cenzură absurdă, nu au apărut ca urmare a unei interpretări nerezonabile ale legislației europene, nu reprezintă semnele unei dictaturi și sunt un demers legitim de banare a opiniilor expuse de fiecare cetățean.
  2. Nou emisar special al lui Marcel Ciolacu nu este un personaj dubios, nu ne aduce deservicii, nu reprezintă cota de avarie a diplomației românești, nu va îngropa relațiile cu Statele Unite și nu pune în pericol relațiile guvern-președinție din România și nici relațiile diplomatice cu Franța lui Macron.
  3. Opinia unor liberali că fostul președinte Klaus Iohannis, cel despre care chiar Trump a spus „nu l-am plăcut”, ar putea fi emisar special al României pe lângă Donald Trump, este pur și simplu strălucită iar criticarea ei este nejustificată.
  4. Cu un an fiscal încheiat cu un deficit de 9% și cu o țintă pe 2025 de 7% care arată deja ca un viitor 12%, Marcel Ciolacu se arată a fi unul dintre cei mai buni prim-miniștri pe care i-a avut România.
  5. Finanțările electorale ale lui Nicușor Dan și reach-ul spectaculos obținut pe Tiktok nu seamănă deloc cu cele ale lui Călin Georgescu și nu trebuie investigate în aceeași cheie.
  6. După al doilea caz de prejudicii de milioane de lei făcut de un operator Bolt-Uber, ANAF nu ar trebui să declanșeze o anchetă serioasă asupra modelului de afaceri al companiilor de ride-sharing.
  7. Intervențiile publice ale fostului președinte Traian Băsescu pe teme politice sunt salutare și vizează exclusiv interesul public și iubirea de țară.
  8. Cele două mii de tablouri găsite la generalul Zissu nu au fost furate din unitățile militare profitându-se de lipsa unui inventar al acestora.
  9. Nu există nici un motiv ca premierul Marcel Ciolacu să îți dea demisia.
  10. România e mai bine ca niciodată.

 

 

Autor

  • Bogdan Stoica, editorialist PS News. Fost jurnalist în presă locală și națională autor de cărți de educație istorică, fotografie, relații în prezent fotograf, consultant de imagine, publicist

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: