Cât de tare, nu? Ce frumos a bubuit scandalul AUR, cu oameni duși cu japca la audieri. Ce natural a dispărut din dezbaterea publică povestea documentului care vorbește despre Nicușor Dan și Securitate. Ce să mai discuți despre el, când ai un subiect atât de suculent, cu George SImion pe scările Parchetului?
Păi dacă tot a ajuns subiectul la modul trecut, hai să discutăm relaxat despre el. În fond, documentul este interesant chiar pentru că cele mai bune scuze ale fanilor lui Nicușor Dan sunt: 1. nu este de la CNASS; 2. nu are codul securității pentru informatorii din educație, nu are diacritice, dar și pentru că primarul Capitalei a comentat așa: „În relaţia cu autorităţile statului de atunci am avut doar interacţiuni obligatorii conform legislaţiei din acei ani pentru toţi românii care călătoreau în străinătate”. E ceva nou, recunosc, în strategia de autoneprihănire cu care m-au obișnuit Martorii lui Nicușor. Altfel nici n-aș fi fost atent.
Le iau pe rând, rapid:
Despre document: deși se vrea a se crede asta, în comunism nu existau reguli infailibile pentru documente. Birocrația comunistă era atât de complicată încât și practicanții ei se mai încurcau în ea. Să încurci un cod, o dată, un antet – nu era un cap de țară.
Despre educație / scris – te asigur că aveam semi-analfabeți pe poziții cheie inclusiv în 1989, dar și că nu toate mașinile de scris aveau taste dedicate pentru diacritice, ci doar cele moderne. Care erau extrem de rare. Am ceva tangențe cu domeniul vechiturilor și nu știu ca vreun alt model de mașină de scris în afară de redegista Erika să fi avut diacritice românești.
Despre conținut: Nicușor are dreptate când spune că dacă plecai în străinătate erai obligat să scrii un raport despre ce ai făcut acolo. Dat pe mâna unui securist smart, un elev tocilar de 16-17 ani putea fi ușor convins să dea detalii nasoale despre colegii lui.
Despre sursă: doar un tâmpit ar putea crede că CNSAS deține TOATE documentele vechii Securități și că, automat, ce nu provine de la CNSAS nu este autentic.
Dincolo de certitudini – pe care nu le putem avea decât în urma unei expertize pe tipul de hârtie, pe scris și pe verificarea altor surse, există și două chestii care fac din documentul ăla ceva mai degrabă adevărat decât fals:
- Nicușor Dan se apără spunând că CNSAS a emis două adeverințe, în 2012 și 2017, care stabilesc că nu a colaborat cu fosta Securitate. Așa, și? Și Traian Băsescu a primit câteva adeverințe similare, iar după aia am aflat că era sifon cu acte în regulă. Ce ne facem dacă CNSAS a emis adeverințele fără să aibă cunoștință de existența acestui raport? Dacă eu lovesc cu mașina o femeie și apoi fug să-mi scot un cazier judiciar, cât de logic ți se pare să mă apăr de acuzațiile de omor cu acea hârtie?
- În lege, noțiunea de colaborator al Securitatii se referă la „persoana care a furnizat informatii prin care se denuntau activitatile / atitudinile potrivnice regimului comunist si care a dus astfel la ingradirea drepturilor si libertatilor acestora”. Adică eu te turnam că asculți Europa Liberă și tu primeai cadou o percheziție. Or, dacă rezumatele lui Nicușor Dan au vorbit doar despre faptul că ceilalți elevi olimpici erau dezordonați în camere și se bășeau dacă-i trăgeai de deget, nu se poate vorbi, pe bună dreptate, despre calitatea lui de colaborator al Securității.
Expertize nu avem, alte dovezi nici atât, așa că rămânem doar cu o senzație. Cu nuanța asta privind latura umană a lui Nicușor Dan. Nu e nimeni dement să acuze un copil de 17 ani că a fost un fanatic al comunismului, sau o piesă forte a Securităății. Dar dacă tot a dat unele declarații, cum recunoaște chiar el prin sintagma „interacțiuni obligatorii”, ce-l costa să povestească, în miile de ocazii pe care le-a avut, că în comunism era silit de un securist să scrie chestii, inclusiv să numere bășinile colegilor?
Nu mai zic că a pățit pocinogul exact după ce și-au furat-o Coldea și mulți alți oameni politici sprijiniți de Coldea și exact când părea a fi candidatul la Primăria Capitalei preferat de Coldea. Mă gândesc că nu ești idiot și ai făcut singur legătura asta.
Autor
-
Bogdan Stoica, editorialist PS News. Fost jurnalist în presă locală și națională autor de cărți de educație istorică, fotografie, relații în prezent fotograf, consultant de imagine, publicist
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News