Pentru că ieri a dat foarte prost victoria cât o înfrângere cu zece-zero din meciul cu Austria pe tema Schengen, luni presa s-a umplut de informații pe surse care arată că în spatele generozității Austriei se află Statele Unite, adică ciocul mic, așa ceva nu poate fi povestit în cheie negativă fără să devii un trumpist sau un putinist. Sincer, eu nu cred în această teorie. Nu cred că americanii au zis austriecilor „dacă vreți să-i ajutați pe români dați-le toți migranții care înjunghie copii pe stradă și violează femei în parcări, să simtă și ei mai pregnant gustul adevăratei Europe”.
Dar n-am de gând să pedalez pe subiectul credibilității acestor știri apărute din neant fix când trebuia. Am de gând să colaborez cu guvernul nostru, să ajut și eu, cum pot, pentru ca negocierile cu Austria să se încheie cu succes iar Schengenul aerian, de care vor beneficia acei români care crează avantaje economice Europei, prin turism (wink-wink). Ca urmare, avansez o listă de propuneri cu care România să-și năucească oponentul la negocieri:
- În România să mai aibă voie să taie păduri doar firmele austriece.
- Să cesionăm Austriei, pe 1 euro, dreptul de a betona Delta Dunării.
- Să dăm Austriei Petromul. Tot-tot, nu doar 51%, cât au acum. Pe doi euro.
- Să dăm Austriei toate zăcămintele de gaze din România și din zona continentală, pentru 3 euro.
- Să cesionăm Austriei, pe cinci euro, drepturile asupra zăcămintelor de aur de la Roșia Montana.
- Primăriile din România să nu mai aibă voie să organizeze târguri de Crăciun iar toți cei interesați să se ducă la cel de la Viena.
- Trezoreria să fie desființată, iar toate tranzacțiile bugetare și plățile firmelor către buget să se facă exclusiv prin Raiffeisen Bank.
- Să refuzăm să primim migranții afghani și sirieni dacă nu primim măcar o sută de mii de violatori și de săprgători etnici austrieci.
- Să le cedăm în avans pe zece ani, meciurile echipelor naționale de fotbal, baschet și volei iar David Popovici să primească cetățenie austriacă.
Să-i rupem pe genunchi pe austrieci cu forța noastră diplomatică, iar premierul Ciolacu să înregistreze zilnic noi și noi victorii diplomatice de anvergură internațională, astfel ca în maxim cinci ani, Austria să fie formată din zece landuri, nu din nouă, ca acum: Austria Inferioara, Austria Superioara, Burgenland, Carintia, Salzburg, Stiria, Tirol, Viena, Vorarlberg și Rumanienland.
Autor
-
Bogdan Stoica, editorialist PS News. Fost jurnalist în presă locală și națională autor de cărți de educație istorică, fotografie, relații în prezent fotograf, consultant de imagine, publicist
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News