Bogdan Stoica: O ciclonadă, vă rog

Bogdan Stoica

Ne-am râs, ne-am astea, dar râdem ca proștii. Situația e gravă. În locul ciclonului ar fi putut fi noua pandemie, extinderea războiului din Ucraina sau un val migrator. Sau ar putea fi, de azi încolo. Dacă ne-am antrenat să facem mișto vom mai reacționa corect la următoarea nenorocire pe care fragilul stat român va îndrăzni să o anticipeze?

Eu cred că da. Pentru că asta a fost băgată sub preș, ca de fiecare dată când s-a întâmplat ceva cu adevărat grav.

Presa, de exemplu, nu are nici o problemă cu exagerările de săptămâna trecută. Curg alte știri pe burtieră, iar climatologii de redacție mai au puțin până explică cum ciclonul a fost „secetat” de către încălzirea globală, de care suntem de vină tot noi, cu centralele noastre pe gaze și cu mașinile noastre diesel. „Ați ucis ciclonul și râdeți!”, mai au să scrie pe ecran.

Regele alarmelor, Raed Arafat, nu vede nici o problemă pentru faptul că diverse zone ale țării au fost isterizate de mesaje alarmiste și de anunțuri privind coduri roșii chiar la ore bune de la primele semne că marele ciclon e doar o replică făcută în China.

Politicienii sunt de-a dreptul grotești. Grindeanu, de exemplu, și-a făcut timp de glumițe sinistre. În loc să verifice câte basculante apar pe facturile despre diguri și câte au fost în realitate, în loc să pornească anchete despre poduri rupte deși trebuiau să reziste, omul își arată încă o dată nivelul precar de umor și de punere în context a umorului. Unii au noroi în cutiile de medicamente esențiale de la ploi care au spălat lucrări de infrastructură ca pe zahăr iar ăsta râde.

Opoziția stă ciuci. La USR nu se comentează, pentru că acum toate temele importante se predau la cheie Elenei Lasconi, poate zice ea ceva când are chef. La Partidul Nemișcarea Nepopulară, la Forța Singulară a Dreptei și la Es O Es nu se zice nimic, pentru că oamenii ăia de pe basculantele care n-au cărat nimic la nici un dig și știu șmenul nu trebuie demonizați, ar putea fi votanți.

Serviciile secrete, care au asistat la difuzarea de informații false pe o scară mai largă decât în pandemie, nu zic nimic. Acum trei ani te luau la filaj electronic dacă întrebai ceva de bun simț. Acum redacții întregi mint timp de 48 de ore și nu e nici o problemă.

Nici meteorologii nu mai zic nimic. Probabil le e rușine de toată cartea învățată, acum, când atâția reporteri știu să arate pe ecran ciclonul care NU e ciclon.

Autor

  • Bogdan Stoica, editorialist PS News. Fost jurnalist în presă locală și națională autor de cărți de educație istorică, fotografie, relații în prezent fotograf, consultant de imagine, publicist

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: