Bogdan Stoica: Operațiunea „România, o țară de imbecili”, a reușit.

Bogdan Stoica

Mi-ar fi plăcut să fiu dictatorul României astăzi. Aș fi semnat un decret de anulare a cetățeniei pentru toți miniștri Educației din 2006 până în 2026. Mihail Hărdău, Cristian Adomniței, Ecaterina Andronescu, Daniel Funeriu, Ioan Mang, Liviu Pop, Remus Pricopie, Sorin Cîmpeanu, Adrian Curaj, Mircea Dumitru, Pavel Năstase, Monica Anisie, Ligia Deca, Daniel David, Mihai Dimian și interimarii Emil Boc și Ilie Bolojan ar fi primit de la mine doar un bilet de avion București-Ceuta, iar Academia Română ar fi primit ordinul să-i șteargă din cărțile de istorie.

Oamenii ăștia au distrus complet o jumătate de generație. Fiecare unul din doi născuți în 2000, ajunși la școală în 2006 și la maturitate în 2026 își vor întemeia familii și vor face copii având bagajul lexical cam cât un câine și abilitățile matematice ale unei pisici. O spun testele PISA, nu eu.

E linie dreaptă între inteligența colectivă din 2006 și cea din 2026, și pentru acest drapel al stagnării am plătit zeci de miliarde de euro. Filozofic vorbind, este cel mai de succes proiect de țară din Europa. Cineva și-a propus, acum 20 de ani, o să facă o țară de imbecili din România și a reușit.

Ce spune PISA și repetă lumea fără să priceapă ce spune – analfabet funcțional – înseamnă că vorbim de oameni care nu știu să gândească. Cam jumătate dintre copiii trecuți prin școli: 52% la lectură, 54% la științe, 48% la matematică. Numărul de copii deștepți a ajuns insignifiant: 4% la matematică, 2% la științe, 1% la lectură.

Problema cu lectura este cea mai gravă dintre toate. Pentru că un om care nu înțelege un text nu poate rezolva nici o problemă matematică. Iar când iese din școală, nu poate analiza o afirmație, nu poate verifica o sursă, nu poate compara două afirmații, nu poate identifica o contradicție, nu poate recunoaște o manipulare, nu poate distinge adevărul de minciună.

Adică nu poate fi un cetățean liber. În loc să devină beneficiarul investiției enorme în reformarea educației, a devenit pretextul ei. Acum stă în fața calculatorului, se uită pe TikTok și YouTube, discută cu ChatGPT, are acces la mai multă informație decât orice generație din istoria României dar nu e capabil să o aleagă pe cea adevărată sau pe cea folositoare. Stă ca o dronă în magazie, așteptând să fie lansat. Să cumpere ceva, să înjure ceva, să voteze ceva.

Îl poate folosi oricine. Manipularea nu mai trebuie să fie masivă, pentru că nu se află în fața unui om inteligent. Este suficient să obosești intelectul pauper al omului-dronă. Îi dai cincizeci de videoclipuri drăguțe, la fiecare cinci dintre ele îi livrezi aceeași minciună, sub formă de laudă, emoție, indignare, apoi îi arăți ținta, fie că este vorba de o tigaie sau de un candidat politic. Îl hrănești prost și îi spui că dușmanul îi face asta, iar apoi îi arăți dușmanul. Apoi iar îi dai 212 videoclipuri funny, pentru că e vital să-l ții în starea asta, în care nu citește, nu verifică, nu gândește. Și apoi iar îi dai niște imagini cu salvatorul. Poți adăuga cele mai tâmpite idei, pentru că omul-dronă confundă autoritatea.cu furia, și repetiția cu dovada. Va face orice îi ceri, fie că te numești Kaufland sau Ilie Bolojan.

Cum ziceam: poate că e un eșec doar pentru noi. Pentru Ei, cei care au nevoie de proști pe bandă rulantă, operațiunea PISA pare că a fost un succes.

 

Autor

  • Bogdan Stoica, editorialist PS News. Fost jurnalist în presă locală și națională
    autor de cărți de educație istorică, fotografie, relații în prezent fotograf, consultant de imagine, publicist

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: