Pe mine nu mă deranjează că fostul președinte Traian Băsescu luptă în aceeași tranșee cu Elena Lasconi. În fond, am mai văzut nord-coreeni ajutând ruși în luptă. Ce mi se pare însă demn de câteva rânduri este faptul că useriștii nu au nici o problemă cu asta.
Într-o logică elementară, dincolo de nuanțe, nici măcar asta nu mă miră. În fond, Traian Băsescu și USR au fost creați și susținuți de acelalași grup de forță, care le-a băgat la închisoare sau le-a scos din oplitică toți opozanții. Sau ai uitat vremurile când Băsescu spunea X și se întâmpla X iar USR spunea fără Y și se ajungea imediat la fără Y.
Faza e că pe urmă s-a schimbat paradigma. Băsescu a ajuns de la cel mai puternic inamic al corupților la tatăl unor copii corupți și la turnător la securitate. În perioada aia useriștii au tăcut – credeam eu – dintr-o decență etică. În fond, le-a fost aliat, de ce l-ar tăvăli și ei când îl tăvăleau deja alții. Acum, însă, trebuia să zică ceva. Măcar haștagul #fărăsecuriști.
Dar uite că am ajuns în 2024. Mircea Geoană, candidatul creat pentru a lua din voturile lui Marcel Ciolacu, este eviscerat media de Elena Lasconi, candidatul creat pentru a lua din voturile lui Nicolae Ciucă, ajutată de Traian Băsescu, non-candidat, dar fost partener de rele al acelor cercuri oculte care acum îi fac pârtie lui Marcel Ciolacu.
Uită-te și tu de la o oarecare distanță la confruntarea asta. Ai să vezi că demersurile Elenei Lasconi nu îi aduc voturi în plus nici de la Geoană, nici de la nehotărâți. Singurul care primește voturi în plus este Marcel Ciolacu, cel care pare să fie candidatul Sistemului. Același sistem care i-a născut și crescut politic pe Traian Băsescu și pe Martorii Elenei Lasconi.
Wink-wink. Follow the money.
Autor
-
Bogdan Stoica, editorialist PS News. Fost jurnalist în presă locală și națională autor de cărți de educație istorică, fotografie, relații în prezent fotograf, consultant de imagine, publicist
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News