Epstein a bătut palma prima oară cu FBI, pentru traficarea unei minore, în 2006. De atunci durează activitatea de publicare, conspirare și manipulare a acestui subiect, ca perdea de fum. Așa că zilele astea nu aflăm decât că sărbătorim 20 de ani de atenție publică deturnată de la ce contează cu adevărat.
Dosarele Epstein sunt un serial fără final. Nume grele, insinuări, documente „șoc”, fragmente scurse controlat. De fiecare dată, promisiunea este aceeași: adevărul suprem despre elitele lumii. Rezultatul este, invariabil, altul: mai mult zgomot, zero consecințe structurale și o atenție publică complet dislocată de la problemele reale.
Pentru România, această temă este aproape irelevantă din punct de vedere practic. Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă și Klaus Iohannis n-au fost pe insulă. Traficul de persoane, abuzul de putere sau corupția la nivel înalt sunt probleme reale și grave în România, dar nu pot fi conexate, deocamdată, cu dosarele Epstein. Așa că tot acest tărăboi nu produce nicio schimbare în viața românilor. Nu scad prețurile, nu reformează statul, nu repară administrația, nu opresc risipa.
În România, funcția lor este alta: manipularea atenției. Epstein este instrumentul perfect de distragere: este suficient de scandalos încât să captiveze emoțional; suficient de vag încât să nu poată fi epuizat; suficient de „global” încât să pară important pentru toată lumea; suficient de îndepărtat încât nimeni să nu poată cere răspundere concretă.
În timp ce românii discută obsesiv despre cine a fost pe o insulă acum 20 de ani, aici, în portofelele lor, se iau decizii reale: o guvernare opacă și continuă în improvizație și ordonanțe abuzive. Scumpirile au devenit structurale, nu conjuncturale. Inflația este „cosmetizată” statistic, dar trăită zilnic. Guvernul se împrumută cu sume mai mari decât deficitul și continuă risipa. Companiile de stat sunt aparent restructurate, dar de fapt sunt destructurate și pregătite pentru privatizarea câștigurilor lor. Suveranitatea economică și autonomia energetică sunt erodate prin decizii prezentate drept „inevitabile”.
De-aia stimulează presa discuția despre Epstein. Nu supără pe nimeni din puterea locală. Nu cere soluții. Nu produce responsabilitate politică. Este o supapă de indignare fără cost care creează iluzia implicării civice. Oamenii „se informează”, „se revoltă”, văd cum funcționează „sistemul”, dar nu mai au energie pentru a întreba lucruri incomode acasă:
– De ce plătim mai mult și primim mai puțin?
– Cine câștigă din îndatorarea statului?
– Ce pierdem când cedăm decizie economică fără dezbatere?
E un caz de școală. Este modul în care vezi că manipularea modernă nu mai funcționează doar prin cenzură, ci prin suprasaturație cu subiecte fals-importante. Un model de guvernare ca instrument de distragere permanentă a atenției. Dovada că un stat dubios nu mai are nevoie să mintă mult. Are nevoie doar ca cetățenii să se uite în altă parte.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
