Nu sună atât de rău ca alte texte scrise de băieți care nu ies din birouri decât ca să se vadă cu alți băieți din alte birouri. Problema e că strategia asta nu poate fi aplicată României. România are altfel de interese în zonă. Avem 700.000 de etnici români în Ucraina și asupra lor ar trebui să ne îndreptăm interesele de securitate. Avem, însă, și 1.5 milioane de etnici români în Moldova, o țară care poate fi spulberată de Rusia dacă ne arătăm prea prietenoși cu Ucraina. Și mai avem niște interese naționale lezate de Ucraina în ultimii 30 de ani: Krivoirog, Bâstroe, Delta, învățământul în limba română, cerealele, energie, contrabandă cu țigări.
În plus, noi nu putem vorbi despre producție de armament și muniție pentru acest război. Ne-am ucis de mult industria de apărare. Mai producem niște chestii, dar ne costă scump și-s primitive. Cum să fii sustenabil în susținerea Ucrainei cumpărând și dăruind?
Nu vom putea ajuta niciodată Ucraina la nivelul dorit dacă nu facem două lucruri:
– să definim clar (nume, responsabil, termen) cu vecinii aflați la greu ce probleme avem și cum le putem rezolva și să semnăm un mare tratat în sensul ăsta, asumat de toate forțele politice de la noi și de la ei și garantat de o altă țară cu greutate (Marea Britanie ar suna foarte bine). Avem nevoie de o discuție dură și urâtă dacă vrem să salvăm „casnicia”.
– să ne apucăm să investim în industria de apărare în loc să cumpărăm produsele industriei de apărare din alte țări. Anul ăsta cheltuim 20 de miliarde de euro aproape numai pe bunuri militare de import. Din ele, chiar nu putem aloca un miliard-două pentru 3-5 fabrici de armament?
