Bogdan Stoica: Salvați Salvarea, că alta nu mai avem

Bogdan Stoica

Știu că ești preocupat. Că nu știi dacă să ții cu palestinienii sau cu israelienii, că nu e clar cu ce model de Rolex trebuie mers după pătrunjel, că te simți ofensat că Miss Universe e anul ăsta o femeie, ca în Evul Mediu, și că nu mai găsești nici un weekend liber la Bojdeuca Spa&Residence. Am să te rog să lași deoparte aceste lucruri esențiale pentru viața ta și să te concentrezi pe un subiect superflu și inutil: pensiile de la Serviciul de Ambulanță.

S-a votat schimbarea schimbării la legea pensiilor. Pă sistem de corectitudine penereristă, că așa am promis când am luat banii, că punem totul în cap. În noul cadru legal, personalul ambulanței nu mai are regim special, de muncă deosebit de solicitantă, ca înainte. Acum de la Ambulanță ieși la pensie ca de la birou: la 65 de ani.

Adică atunci când o să-ți fie rău, o vină ambulanța cu trei bătrânei: unul aproape chior la volan, altul pe care-l dor rinichii, trăgând de geanta de 20 de kile până se sufocă și încă unul care trebuie să-și pună ochelarii când intră în casă, să vadă care-i pacientul și care-i câinele. Ultimii doi vor trebui să te care cu targa, pe scări, dacă situația e gravă, deși nu-i mai țin genunchii.

Iar în ambulanță o să fie la fel. Șoferul chior va ajunge sau nu la Spitalul de Urgență, în funcție de cât de mult îl iubește Dumnezeu și-i inspiră pe șoferii pe care nu i-a văzut. Ceilalți doi moșneguți te vor stabiliza sau reanima imediat ce își aduc aminte ce echipament să pună pe tine și pe ce butoane să apese ca să nu te ucidă din greșeală.

Va trebui să ai noroc cu carul. Sau să minți. Decât să zici: am căzut în baie sau mă doare inima, mai bine spui la 112 că te-a lovit o mașină în sufragerie, la etajul 6. Ca să vină SMURD-ul, nu Ambulanța. Pentru că la SMURD nu e valabilă povestea cu pensionarea la 65 de ani. Prietenii știu de ce. Și politicienii. Nu uita să-i votezi anul viitor.

Autor

  • Bogdan Stoica

    Bogdan Stoica, editorialist PS News. Fost jurnalist în presă locală și națională autor de cărți de educație istorică, fotografie, relații în prezent fotograf, consultant de imagine, publicist

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: