Bogdan Stoica: Schengen ca un măr otrăvit primit cadou

Bogdan Stoica

Te-ai uitat la știri? Israelul l-a paradit cu o dronă pe un lider politic al Hamas, aflat – sanchi – în siguranță în Liban. Câteva ore mai târziu, în Iran au făcut prăpăd două bombe la comemorarea unui general faimos pentru acțiunile lui împotriva Israelului. Logic, toată lumea arabă a luat foc din nou și câteva state au amenințat cu represalii oriunde va fi posibil, adică oriunde unde există capital sau oameni legați de Israel. „Vom lovi ținte israeliene peste tot” a fost cea mai „drăguță” declarație de ieri, făcută de un oficial Hamas.

Iar noi tocmai am semnat – dracu știe exact ce, că documentele sunt secrete – pentru a primi mai mulți migranți ilegali ajunși în Europa ca să obținem, în martie, dreptul de a ne cheltui banii ca turiști veniți în Europa cu avionul. Că ăsta e Schengenul pentru noi, o ocazie ca Europa să facă bani cu noi, nu cumva să vindem și noi vreaun hrean proaspăt la Paris că iese nasol.

Și-am semnat și pentru aducerea a peste 100.000 de muncitori din Pakistan. De ce să dea angajatorii români salarii mai bune românilor când pot aduce pe salarii mizerabile toți amărâții Asiei. Asta dacă-s pe bune amărâți și nu cine știe ce dubioși. Prin Occident se aude tot mai des despre Al Qaida Pakistan, o grupare teroristă nouă, care acționează recrutând pakistanezi deja integrați în țările europene și determinându-i să facă rele (bani, trafic, atentate), amenințându-le familiile de acasă.

Numai mie mi se pare că nu avem cea mai inspirată politică externă în momentul ăsta? Sunt singurul care, dacă aude că pe stradă sau în parcare se bat niște buioși cu bâte și săbii nu fuge să deschidă larg ușa sau poarta? Suntem pregătiți să gestionăm un viitor belicos la poarta fiecărei fabrici sau clădiri deținute de cei care azi sunt extrem de antipatici extremiștilor arabi?

Autor

  • Bogdan Stoica, editorialist PS News. Fost jurnalist în presă locală și națională autor de cărți de educație istorică, fotografie, relații în prezent fotograf, consultant de imagine, publicist

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: