Să mor, ieri m-am simțit ca de 23 august pe vremea lui Ceaușescu. A fost 9 mai, ziua Europei și n-am văzut nimic care să-mi suscite interesul sau să-mi activeze patriotismul aferent continentului.
De la prima oră m-au dezgustat mesajele politicienilor. Aceeași limbă de lemn, aceleași platitudini, același patetism jucat prost. Mai încolo m-au usturat ochii de la postările influencerilor politici, acele personaje bizare care din când în când își strigă admirația pentru niște oameni și niște valori pe care nu i-au întâlnit și nu le-au experimentat niciodată. Exact cum Ceașcă vorbea despre imperialismul american și englez, ai noștri n-au ratat ocazia să vorbească despre pericolul rusesc.
Nimic despre Europa mea. Despre migrația necontrolată, consumul de droguri în creștere, reguli care sufocă businessul românesc, Schengenul de operetă, corupția tolerată unora, circuitul bizar al banilor din UE, piciorul pus pe cap în pandemie, suspendarea discuțiilor despre adevăr și stabilirea unui Adevăr oficial, mutarea sarcinii verzi de pe companii pe oameni, scumpiri fără rost și pirateria economică a țărilor mari.
Sărbătorim ca pe 23 august 1982, când Ceaușescu mânca mici sătul de icrele negre de acasă, iar românii obișnuiți mâncau mici pentru că în ziua aia se găseau.
Poate că n-ar fi rău, înainte să elogiem Europa cu tot cu rele, exact ca pe regimul comunist, să discutăm despre ce-ar putea face ea pentru noi. Să ne arate că ne place și ea. Nu ca acum, când e mereu nervoasă, mereu ne cere ceva și/sau ne amenință. Cum să iubești așa ceva?
Ca să nu zici că am o criză de pesimism european, te rog să cauți pe net imagini de ieri, de la Conferința USR de Ziua Europei. Exact ca la Congresul PCR, toți cei care au întrebări privind viitorul Europei au fost catalogați de Barna, Drulă și Friț ca fiind extremiști, periculoși, veritabili inamici ai Europei. Delir stalinist pe pâine.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
