PSnews

Opinii

Boleșnița Împăratului Roșu. Însemnări din anii rujeolei

Nimic, dar absolut nimic nu e mai terifiant, mai dramatic, decât moartea unor copii. Iată cea mai importantă știre a actualității românești, știre pe care presa PSD (adică 90% dintre ”instituțiile” mediatice plătite cu banii sifonați de penali) continuă să o ignore programatic, cu o nesimțire strigătoare la cer, pentru a-și spăla vătafii politici de orice responsabilitate sinonimă cu omorul, în timp ce se îmbuibă cu mititei și fake news, la Kiseleff, în cârdășia infractorului dovedit Liviu Dragnea: 52 de copii au murit din pricina epidemiei de rujeolă, s-au înregistrat 150 de cazuri noi (doar în ultima săptămână!), în timp ce numărul total al cazurilor monitorizate a ajuns la 12.799. Repet: această știre aproape că nu există în presa mainstream.

Tăcerea (să nu ne ascundem după deget: e la fel de criminală ca indiferența acestei guvernări de nenorociți) s-a instaurat chiar din primăvara lui 2017, când a explodat epidemia de rujeolă, moment în care vaccinul ROR (esențial în combaterea maladiei) nu a mai putut fi găsit. Avea să reapară, doar sporadic, și să dispară din nou, în mod uzual, însă presa lui Dragnea a ales să tacă mormântal, ca și acum, regizând sesiuni de pupincurism la Palatul Victoria (și aiurea), în timp ce numărul copiilor morți crește de la o zi la alta.

La finalul lunii trecute (așadar, la un an de la începutul epidemiei) problemele s-au adâncit considerabil. ”Există sincope în aprovizionarea vaccinală, avem semnale din teritoriu, de la Cluj, că lipsește vaccinul ROR, că lipsește peste tot vaccinul Adacel (necesar tratării tetanosului și difteriei – n. a.), avertiza Valentin Herdea, medic pediatru, dar, cu toate că s-a prelins pe fluxul gratuit al Agerpres, nici această știre de interes public nu a fost preluată de presa mainstream, deși – e un adevăr indubitabil! – Guvernul Dăncilă este de-a dreptul incapabil să asigure medicamentele necesare salvării vieților a zeci de copii. În pofida acestor realități de zi cu zi, presa aservită tace într-o complicitate scabroasă, guvernații nu-și exprimă nici ce mai mică îngrijoare, iar despre o dezbatere aplicată nici măcar nu poate fi vorba.

Un alt adevăr de netegăduit este că răspunderea politică aparține, în mod ombilical, acestui regim PSD-ALDE, care se încăpățânează să aibă o unică preocupare, și anume să legifereze pentru infractori, indiferent de numărul de cadavre peste care calcă. Mulți dintre cei 52 de copii ar fi fost acum în viață, dacă Dragnea, Tăriceanu și acoliții lor ar fi acționat la timp, în interesul cetățenilor, așa cum stipulează fișa postului, și dacă ar fi găsit de cuviință să direcționeze măcar 1% din eforturile depuse cu prilejul mutilării Legilor Justiției spre acțiuni și proiecte destinate ameliorării și stopării epidemiei de rujeolă, de a cărei extindere tot ei se fac responsabili, întrucât (de mai bine de un an!) mențin în funcții de decizie niște incompetenți de ultimă speță care nici măcar nu sunt capabili să asigure medicamentele esențiale. În schimb, guvernarea PSD-ALDE se încăpățânează să adâncească crizele din sistemul de sănătate, pălmuindu-l cu imbecilitatea intitulată Legea salarizării unitare.

100… 500… 1000? De câte morți mai este nevoie pentru ca dezastruoasa gestionare a epidemiei de rujeolă să poată face obiectul unei anchete de prima pagină? Sau măcar a unor știri decente? De ce nu există o minimă dezbatere publică? De ce nu se vorbește absolut deloc despre faptul că Legea vaccinării este blocată în Parlament chiar de majoritatea PSD-ALDE, care, în schimb, nu are nicio greață să mutileze la două mâini Legile Justiției și să masacreze, într-o veselie, Codurile Penale, invocând așa-zise abuzuri asupra unor personaje infecte și bugetivore care ne-au abuzat în grup, încă din Decembrie 1989, după ce părinții lor biologici sau ideologici s-au ocupat cu exact același lucru, începând cu 23 august 1944?

Având în vedere toate acestea (dar și multe altele, de neuitat, plecând de la geneza comunistă și securistoidă a FSN-PDSR-PSD), deja celebrul calificativ ”ciumă roșie” se dovedește mult, mult prea soft, și de-a dreptul insuficient pentru a exprima, fie și doar pe aproape, întreaga împuțiciune a acestui grup infracțional organizat al cărui președinte de onoare continuă să fie nomenklaturistul Ion Iliescu, trimis în judecată pentru crime împotriva umanității. Între timp, agariciul Nicu Bănicioiu (răsplătit cu un fotoliu deputățesc) îi dă lecții de ”morală” și ”democrație” infractorului recidivist Dragnea, deși el ar trebui să dea cu subsemnatul în fața autorităților competente, pentru a explica de ce a refuzat (în cârdășie cu ex-premierul Victor Ponta) orice ajutor medical extern, în primele săptămâni de după carnagiul din Colectiv, în pofida numeroaselor morți urgentate de condițiile medievale, infecțiile nosocomiale și birocrația din spitale.

Fiindcă tot ne îndreptăm, cu pași repezi, spre o nouă domnie a Împăratului Roșu (de rit nou, firește, dar cu o ”curte” la fel de înspăimântătoare), haideți să asezonăm calificativul ”ciumă roșie” cu vechile basme românești, care, dacă ar fi recitite mai des, ne-ar da un motiv în plus să fugim ca de dracu’ de cromatica electorală a PSD. Un motiv cât se poate de ”tradiționalist”, am spune, așa cum e la modă acum, când derbedeul lasciv Dragnea (”Împăratul” degeneraților din PSD) se pregătește să apere familia tradițională.

În basmele românești, Împăratul Roșu – opozant absolut (grație unui fascinant scenariu cu tente maniheiste) al Împăratului Alb, simbol/principiu al bunătății și al dreptății – este cel mai bestial tiran al timpului său. Potrivit lui Ion Creangă (Harap-Alb), ”unii spuneau că Împăratul Roșu, având inimă haină, nu se mai sătura de a vârsa sânge omenesc; altul spunea că fata lui este o farmazoană (vrăjitoare – n.a.) cumplită și că din pricina ei se fac atâtea jertfe…”. Lingvistul și folcloristul Lazăr Șăineanu identifica (Basmele române, 1895) același arhetip (ce-i drept, cu o vastă și interesantă propagare) într-o poveste de proveniență slavă, unde infernalul despot e ipostaziat de Vântul Roșu, o ființă îngrozitoare care mânca oameni și-i chinuia cumplit. Același Șăineanu semnala că, în basmele maghiare, țiganul trădător este poreclit Cavalerul Roșu, iar diavolul poartă o tichie… roșie.

”În zilele Împăratului Roșu, zmeii furaseră soarele și luna de pre cer…” – în această notă cel puțin sinistră începe basmul muntenesc Greuceanu, cules de Petre Ispirescu, în mahalaua Delea Veche a Bucureștilor. Ireversibil, de-a lungul tenebroasei domnii, se petrec ”fenomene” grotești, de-a dreptul apocaliptice: lumea cade pradă întunericului cauzat de afrontul zmeilor (ecou al străvechii credințe ce le conferă monștrilor puteri asupra corpurilor cerești, soarele și luna, pe care le pot mânca, provocând eclipse), se stârnesc molime (”boleșnițe”) nimicitoare, diavolul (parcă mai persistent ca niciodată) le joacă false cvasiletale bieților muritori, punând la bătaie un adevărat bestiar, în timp ce solomonarii se întrec în felurite blestemății.

La fel ca în vechile apoftegme despre perfidia și cruzimea demonului, Împăratul Roșu prezintă felurite șarade, iar cine nu le dezleagă piere în cazne teribile – și nu, nu este vorba despre ordalii, unde Dumnezeu are ultimul cuvânt. De altfel, caracteristicile infernale sunt omniprezente: cei mai prețuiți dintre sfetnicii despotului sunt ”făgăduiți diavolului”, iar oștirea sa este condusă de abominabilul Jumătate-de-Om, care moare și învie în același timp. Într-un basm publicat de folcloristul Dumitru Stăncescu (Basme culese din popor, 1892), la curtea Împăratului Roșu are loc o întâmplare terifiantă, parcă desprinsă dintr-un film horror: deși moartă, Fata cu urechea roșie se ridică la miezul nopții din coșciug, cu un rât de porc, și încearcă să-l înghită pe paznic.

Lazăr Șăineanu evidențiază că, în unele povești (Măzărel-Împărat), însuși diavolul se înfățișează sub chipul unui om roșu care locuiește în… Dealul Roșu. Așadar, nu este deloc întâmplător că, în universul basmelor românești (și nu numai, dar aceasta este o altă discuție), omul roșu semnifică o piază rea prin excelență, o primejdie ce trebuie evitată cu orice preț. În Harap-Alb, eroul primește următoarea povață: ”Ține minte sfatul ce-ți dau: în călătoria ta o să ai trebuință și de răi și de buni, dar să te ferești de omul roșu, iar mai ales de cel spân, cât ăi putea să n-ai a face cu dânșii, căci sunt foarte șugubeți!”. Tot Creangă consemnează, în scrierile sale, o veche superstiție din Moldova: ”De omul roșu, spân și însemnat să te ferești, că-i buclucaș!”.

De notat că basmele sunt lumi de factură mitică, ori unul dintre preceptele gândirii mitice este că, de cele mai multe ori, infirmitatea fizică (omul ”însemnat”: chior, ciung ș.a.m.d.) reprezintă un simptom al infirmității morale, al beteșugurilor lăuntrice. Mai mult chiar, în Nu-știu-Împărat, un moșneag aflat în pragul morții își sfătuiește feciorul să se ferească de ”oamenii cu părul roșu”, deoarece aceștia sunt haini. De altfel, angajatorii eroului se dovedesc a fi zmei cu chipuri de oameni. Într-un basm săsesc (Cei trei cu barbă roșie), un necunoscut înfășurat într-o mantie cenușie îl avertizează pe flăcău să se ferească de cei cu barba roșie, ”că nu-i lucru curat”. Inevitabil, primii trei drumeți care corespund descrierii se dovedesc a fi draci, în timp ce misteriosul povățuitor este chiar Dumnezeu. Potrivit lui Lazăr Șăineanu, într-o povestire bască (Cele 12 mistere) diavolul poartă numele de Seigneur-Rouge.

Deși politica mioritică are, din nefericire, o caricatură a Împăratului Roșu (care poartă mustață, are țiitoare fragedă și face echilibristică între pârnaie și Kiseleff-ul înțesat de scorpii, zmei, ghionoaie, balauri, porci și bovine magice), în România zilelor noastre nu pare să se fi născut încă vreun Greuceanu, sau măcar un Harap-Alb, fie și travestit în hipster. Nici măcar la nivel de caricatură. Și boleșnița Împăratului Roșu continuă, în aceeași tăcere mormântală, care însă nu mai face parte dintr-o poveste de odinioară.

E tăcerea care se așterne peste viața noastră și a copiilor noștri.

Răzvan Gheorghe este scriitor şi jurnalist politic. Licenţiat al Facultăţii de Filosofie din Universitatea Bucureşti, a debutat la cotidianul ZIUA, în 2004. În prezent, este redactor al ziarului Evenimentul Zilei și editorialist PSnews.ro.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi