Bolojan ″răcește″ SMR-urile nucleare americane de la Doicești: „Este mai fezabil ce facem la Cernavodă”

Sursa foto: Youtube/ captura video

Premierul Ilie Bolojan s-a arătat rezervat față de proiectul construirii unei centrale nucleare de 462 MW la Doicești, în județul Dâmbovița, pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune, proiect bazat pe tehnologia reactoarelor modulare mici (SMR) dezvoltată de compania americană NuScale.

Adunarea generală a acționarilor companiei de stat Nuclearelectrica (SNN) a aprobat recent, cu votul decisiv al Ministerului Energiei, decizia finală de investiție în proiectul dezvoltat de compania mixtă RoPower Nuclear SA, deținută în mod egal de SNN și de firma privată Nova Power&Gas (NPG), parte a grupului E-INFRA controlat de antreprenorii Teofil Mureșan, Simion Mureșan și Marian Pantazescu.

Bolojan: investiția nu va fi imediată

Premierul a explicat că proiectul se află încă într-o etapă incipientă și depinde de identificarea unor surse consistente de finanțare.

„Ieri, practic, conducerea Nuclearelectrica și cea a ministerului au constatat că s-a terminat o fază. A doua, s-a terminat un studiu de fezabilitate care arată că ar putea exista condiții în viitor pentru a se realiza această investiție. Asta ar însemna că, în perioada următoare, vor trebui identificate, dacă se vor identifica, surse financiare pentru a se realiza această investiție.

Din câte rețin, este o sumă destul de mare, care înseamnă 6-7 miliarde de dolari și, de asemenea, în planul de afaceri va trebui calculată formula prin care această energie, care s-ar produce, intră într-o zonă de consum. Ceea ce înseamnă că s-a anunțat, în fapt, închiderea acestei etape.

Etapa de investiții viitoare va trebui definitivată după ce se va găsi formula de finanțare. Având în vedere suma foarte mare de bani care trebuie acoperită, având în vedere complexitatea unor astfel de proiecte și faptul că sunt la început, estimarea mea este că n-o să vedem o investiție imediată. Astfel de investiții durează 5-6 ani de zile”, a declarat Bolojan la Europa FM.

Declarațiile au fost făcute în contextul unei întrebări legate de posibilitatea ca statul român să garanteze un preț minim al energiei produse la Doicești prin mecanismul contractelor pentru diferență (CfD), ceea ce ar implica suportarea diferențelor de preț de către consumatori.

Prioritate pentru Cernavodă

Premierul a susținut că România ar trebui să se concentreze pe proiectele deja existente la centrala nucleară de la Cernavodă, respectiv retehnologizarea Unității 1 și construirea Unităților 3 și 4.

„Din punctul meu de vedere, având experiența anilor trecuți, investiția pe care o avem în curs, de modernizare a reactorului 1 de la Cernavodă și de extindere cu două noi reactoare, este o investiție care se bazează pe o tehnologie pe care am operat-o ani de zile, care este în piață și unde există astăzi surse de finanțare, care ne fac să credem că acest proiect pe nuclear, care e o sursă bună de energie pentru România în anii următori, e mai fezabil decât această investiție de tip nou”, a conchis Ilie Bolojan.

Un singur mini-reactor, la început

Potrivit planului aprobat, România va finanța inițial un singur mini-reactor SMR de 77 MW, din totalul de șase prevăzute pentru centrala de la Doicești. Celelalte unități vor fi construite doar dacă primul reactor va demonstra că funcționează conform așteptărilor.

Aceasta a fost condiția-cheie pentru adoptarea deciziei finale de investiție, anunțată anterior de ministrul Energiei, Bogdan Ivan. Proiectul a atras interesul unor investitori importanți de pe Wall Street în compania NuScale, susținută de statul american cu sute de milioane de dolari pentru dezvoltarea tehnologiei SMR.

Citește mai mult AICI.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: