“Am crezut foarte mult în ceea ce înseamnă renașterea învățământului dual profesional. Cred foarte mult în învățământul vocațional”, a spus Nicolae Ciucă, la deschiderea primului campus pentru învățământ dual din România.
Acesta este la Oradea, alături de Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, și primarul Florin Birta, autorități locale partenere cu Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar în proiectul primului campus din cele 29 care se vor construi în România, din fonduri PNRR, conform ministrului Educației, Ligia Deca, prezentă de asemenea la inaugurare.
“Nu reușeam acest proiect, dacă nu credeam în tot ceea ce înseamnă această colaborare pe orizontală la nivelul autorităților locale, pe verticală cu tot ceea ce înseamnă operatori economici, mediu de afaceri și desigur, sprijinul pe care a putut să îl acorde Ministerul Educației și celelalte instituții guvernamentale, pornind de la oportunitățile care ne-au fost oferite de disponibilitatea fondurilor europene și bineînțeles, contribuția de la bugetul național”, a precizat președintele Senatului.
“Ceea ce s-a întâmplat aici, la Oradea, este un model de urmat. Este un model ceea ce înseamnă integrarea, așa cum spuneam pe orizontală, pentru că oferă posibilitatea și altor instituții similare din oraș și de ce nu, și din județ, să vină să desfășoare anumite activități de pregătire aici. Discutam cu domnul președinte Bolojan mai devreme și sublinia faptul că inclusiv aspectele de reconversie profesională pentru cei care au absolvit o astfel de formă de învățământ și se află în câmpul muncii, se poate desfășura pe această facilitate. Eu însumi sunt absolvent al unei instituții de învățământ vocaționale și nu îmi pare rău de rău de decizia pe care am luat-o la 14 ani“, a adăugat Nicolae Ciucă.
Conform Ministerului Educației, campusul dual de la Oradea este subiectul primului contract semnat pentru finanțarea unui proiect de acest tip cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență. În cadrul campusurilor de învățământ dual, într-un parteneriat între școală și operatori economici, elevii din colegiile și liceele tehnice vor putea să participe la activități în ateliere de practică dotate corespunzător, vor beneficia de o bursă primită din partea autorității locale, pe lângă cea primită din fonduri publice, și de o masă de prânz gratuită. Elevii sunt pregătiți în acord cu nevoile operatorilor economici, implicați direct în designul programelor de studiu și formarea competențelor viitorilor angajați.
Domeniile care vor putea fi studiate în campusul de învățământ dual de la Oradea sunt mecanică, construcții, instalații și lucrări publice, electromecanică, electronică și automatizări și chimie industrial. Parteneri în acest proiect sunt Consiliul Județean Bihor, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Universitatea din Oradea.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News