Ilie Bolojan: Fără o decizie săptămâna viitoare, alegerile pentru Primăria Capitalei nu vor avea loc în 2025

Ilie Bolojan
Sursa foto: Ilie Bolojan

Premierul Ilie Bolojan a afirmat că, dacă săptămâna viitoare nu va fi adoptată o hotărâre de Guvern privind organizarea alegerilor pentru Primăria Capitalei, atunci scrutinul nu mai poate fi organizat în acest an.

„Eu, personal, cred că cu cât se organizează mai repede alegerile, cu atât este mai bine pentru Bucureşti”, a adăugat acesta, menţionând: „Astăzi nu avem un acord în coaliţie pentru organizarea în această toamnă a alegerilor”.

El a precizat că speră ca săptămâna viitoare să fie luată o decizie în privinţa alegerilor la Capitală.

„Dar cred că şi aşa în coaliţie lucrurile au o anumită dinamică. Nu e uşor să menţii coerenţa şi solidaritatea unei coaliţii de patru partide, fiecare cu istoria lui complicată, cu viziunea lui, cu atenţia lui la electorat, la ceea a spus în ultima perioadă şi atunci asta ar fi, să spunem, o tensiune suplimentară. Trebuie bine analizat şi sper că săptămâna viitoare să luăm o decizie într-o formă sau alta şi cetăţenii Capitalei vor şti despre ce este vorba”, a declarat Ilie Bolojan.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: