Bolojan despre ora votului în diaspora: Este un joc politic, nu afectează dreptul de a

Sursa foto: Ilie Bolojan

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat luni, despre criticile privind închiderea votului în diaspora la ora 21.00 ora României că este un joc politic, pentru că dreptul diasporei de a vota n-a fost deloc afectat şi 99% din diaspora, care este concentrată în Europa, are câteva ore în plus. El a amintit ce s-a întâmplat după anunţarea exit-polului în România, la ultimele alegeri, când se făceau apeluri şi se făcea în continuare campanie în anumite secţii din Statele Unite

”Aici din nou este un joc politic, nu trebuie să ne ascundem de această formulă. Guvernul, prin ordonanţa pe care a adoptat-o, a stabilit o oră la care să se finalizeze votul în toată lumea, în sensul ora de finalizare în România. Dar, în acelaşi timp, compensatoriu, în loc de viner, începerea votării la prânz, începe votarea de vineri dimineaţa. Deci, aceste două, trei ore care se pierd, să spunem, la vot, acolo unde fusul orar este total diferit de al României, în Statele Unite, de exemplu, se câştigă prin votul de vineri dimineaţa. Deci nu se pierde nimic. Şi, practic, 99% din diaspora românească, care este concentrată în Europa, hai să nu ne ascundem, are câteva ore în plus”, a declarat Ilie Bolojan, la Euronews, despre criticile venite din mediul politic, după Ordonanţa guvernului care a stabilit că votul în diaspora se încheie la ora 21.00 ora României.

El a amintit ce s-a întâmplat după anunţarea exit-polului în România, de exemplu, la ultimele alegeri, când ”se făceau apeluri şi se făcea în continuare campanie în anumite secţii din Statele Unite, cu votaţi într-un anumit fel, ca să se recuperăm şi aşa mai departe”.

”Dacă ai încheiat un proces electoral, la o anumită oră, e bine să-l închei peste tot. Deci, din punctul meu de vedere, dreptul diasporei de a vota n-a fost deloc afectat. (..) Deci sunt trei zile de vot în diaspora. Doar aceste secţii de vot care sunt la extreme. În rest, din Moldova şi până în Spania şi în Portugalia, nu se întâmplă absolut nimic. Deci e mult zgomot, dar fondul nu există, la modul cinstit”, a mai afirmat preşedintele PNL.

Bolojan a precizat că nu este ”un apărător al Autorităţii Electorale Permanente, dar caută să trateze corect o problemă, nu să facă din ea doar un motiv de un comunicat de presă şi de un scandal”.

”Credeţi-mă că, dacă s-ar fi afectat, într-adevăr, capacitatea românilor din afară să voteze prin această măsură, n-am fi fost de acord. Dar se uniformizează procesul de vot. Acesta este realitatea. Am văzut forma şi miniştrii noştri au avizat-o”, a mai arătat Bolojan.

Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat despre decizia Guvernului Ciolacu de a limita timpul de votare pentru românii din străinătate că asistăm la o discriminare şi la o încălcare gravă a dreptului de a vota iar Avocatul Poporului ar trebui să sesizeze de urgenţă CCR.

”Ce idee credeţi că i-a mai venit lui Ciolacu cu privire la alegeri? A limitat timpul de votare pentru românii din diaspora. Urnele din străinătate se vor închide, duminică, la ora 21:00, ora României, „ca să nu mai existe influenţări ale votului”. La ora 21:00 în Bucureşti, în Los Angeles e ora 11:00 dimineaţă, în Montreal e ora 14:00. Asistăm la o discriminare şi la o încălcare gravă a dreptului de a vota al românilor din diaspora”, spune Lasconi într-o postare.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: