Președintele interimar al PNL Ilie Bolojan a atras atenția joi seară, la Digi24, că alegerile de duminică vor influența direcția României pentru următorii ani, comparând țara cu o familie în pragul iernii.
„Vine o vreme grea peste o locuință care devine înzăpezită, dar familia are provizii, pentru că a avut grijă de bani și resurse, astfel că rezistă două săptămâni.
Pe de altă parte, există o altă casă, în vecinătate, care, din cauza unei administrări defectuoase, nu a făcut provizii și iarna o lovește nepregătită.
Noi, din păcate, ne aflăm în a doua casă.
Din cauza creditelor contractate de România și a deficitelor mari, indiferent ce guvern sau președinte vine, țara noastră va trebui să ia în continuare credite. Este necesar să ne susținem investițiile. Avem programul PNRR prin care primim bani, dar, pentru a absorbi acești bani, trebuie să contribuim și noi la investiții în mod serios. Acest lucru nu se poate face decât contractând credite. Nu vreau să sperii pe nimeni, dar încerc să le spun românilor: atenție, nu e de glumă. Mai târziu, când lucrurile se vor degrada, vă veți întreba de ce nu ați fost la vot sau de ce rezultatul este acesta.
Avem de ales între un candidat predictibil, care va susține direcția României spre Vest și care, împreună cu coaliția, va asigura stabilitatea necesară“, a afirmat Ilie Bolojan la Digi 24.
Liderul PNL consideră că este important ca România să își continue parcursul pro-european.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News