Bolojan le-a transmis liberalilor că PNL merge în Opoziție: E un drum fără compromisuri, un drum al reorganizării

Sursa foto: gov.ro

Premierul Ilie Bolojan a declarat că Guvernul pe care îl conduce a încercat, și în mare parte a reușit, „să limiteze risipa și să corecteze nedreptățile”, acesta fiind, în opinia sa, motivul pentru care cabinetul a fost demis prin moțiune de cenzură.

Bolojan a fost prezent duminică, în calitate de președinte PNL, la Muzeul Național Brătianu, cu ocazia împlinirii a 151 de ani de la înființarea formațiunii pe care o conduce.

„Suntem la un final de ciclu de guvernare prin care acest partid a trecut.

Prin cei care am acceptat responsabilități administrative, prin colegii miniștri, prin colegii parlamentari care ne-au susținut, ne-am asumat să fim în linia întâi a răspunderii, pentru a corecta lucrurile care s-au acumulat negativ în țara noastră, recunoscând în primul rând că și noi suntem parțial responsabili pentru acest lucru și nu fugim de această responsabilitate.

Tocmai de aceea ne-am asumat această răspundere și am încercat să nu mai repetăm greșelile. Le-am spus oamenilor adevărul – ceea ce se poate și ceea ce nu se poate – fără să creăm așteptări pe care țara noastră, astăzi, nu le poate onora”.

Citeşte mai mult aici.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: