Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a primit marţi, la Palatul Cotroceni, o delegaţie a Congresului Statelor Unite ale Americii, aflată în vizită oficială în România. Şeful statului a transmis că România îşi exprimă întreaga disponibilitate de a colabora cu autorităţile americane pentru finalizarea Programului Visa Waiver, într-un termen rezonabil şi cu un rezultat pozitiv. Despre alegeri, preşedintele a arătat că România a învăţat lecţiile necesare şi că instituţiile statului sunt angajate să asigure desfăşurarea corectă şi transparentă a alegerilor, în deplin acord cu standardele democratice.
”În cadrul întrevederii, au fost abordate principalele domenii ale Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite, cu accent pe componenta de securitate, cooperarea economică şi perspectivele de dezvoltare ale relaţiei bilaterale. Preşedintele Ilie Bolojan a reafirmat angajamentul ferm al României faţă de Parteneriatul Strategic cu Statele Unite, subliniind că acesta reprezintă un element-cheie al politicii externe şi al arhitecturii de securitate naţională”, arată Administraţia Prezidenţială într-un comunicat.
Preşedintele a evidenţiat importanţa consolidării prezenţei americane în România, în special în contextul actualelor provocări de securitate din regiunea Mării Negre şi a subliniat că România contribuie activ la securitatea Flancului Estic al NATO, iar cooperarea strânsă cu SUA este esenţială pentru o descurajare eficientă. ”Un alt subiect prioritar al discuţiilor l-a constituit evoluţia procesului de includere a României în Programul Visa Waiver.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News