Bolojan: Reducerea numărului de parlamentari este o chestiune corectă. În jurul unui număr de 300

Sursa foto: Ilie Bolojan

Preşedintele interimar Ilie Bolojan susţine reducerea numărului de parlamentari pentru a economisi bani la bugetul de stat. ”În jurul unui număr de 300”, susţine preşedintele interimar, număr aprobat de români la referendumul organizat de Traian Băsescu în 2009. Preşedintele interimar a explicat că, la consultările cu partidele organizate la Palatul Cotroceni, unii lideri politici s-au arătat de acord cu măsurile de reducere a risipei bugetare, dar, ”când au ieşit pe uşă, au spus total diferit de ce au spus înăuntru” din cauza campaniei electorale.

”Reducem cheltuielile, dar prima dată le reducem în lumea politică. Eu cred, de exemplu, că reducerea numărului de parlamentari este o chestiune corectă şi cinstită din toate punctele de vedere. În jurul unui număr de 300, pentru că trebuie gândit şi minorităţile să aibă o reprezentare. Nu numărul este problema, dar reducerea se poate face”, a spus Ilie Bolojan, într-un interviu pentru Prima TV.
Preşedintele interimar susţine că, în spatele uşilor închise, liderii politici i-au dat dreptate pe teme ce ţin de reducerea cheltuielilor bugetar, însă, ”când au ieşit pe uşă, au spus total diferit de ce au spus înăuntru” pentru a nu pierde voturi.
”În perioade pre-electorale, şi dacă vrei să faci ceva lucru bun, el este întors pe dos, îţi este întors în scop electoral şi, fără să vă dau exemple, că n-ar fi fair-play, când am avut consultări cu oameni politici sau cu partidele, în interior mi-au spus: ”Domnul Bolojan, suntem de acord cu asta, dar nu putem spune acum că e în campanie”. Şi când au ieşit pe uşă, au spus total diferit de ce au spus înăuntru. Eu a trebuit să tac din gură din decenţă. Deci nu poţi face lucruri serioase într-o campanie pentru că, în general, candidaţii se comportă instinctiv electoral şi fac orice pentru voturi, inclusiv să te pună premier de campanie, de carton. Asta este situaţia”, a explicat Ilie Bolojan.
În 2009, preşedintele Traian Băsescu a declanşat un referendum consultativ pentru reducerea numărului de parlamentari la 300 şi trecerea la Parlament unicameral. Referendumul a fost organizat simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, competiţie care i-a propulsat în finală pe Traian Băsescu şi pe Mircea Geoană.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: