„Astăzi am avut o consultare cu premierul României, Marcel Ciolacu, pe tema agendei Consiliului European de joi de la Bruxelles. Am discutat despre subiectele principale de pe ordinea de zi: creșterea competitivității europene, simplificare și debirocratizare, energie, dezvoltare economică, investiții și despre necesitatea de a investi în apărare.”, a declarat Ilie Bolojan, după întâlnirea pe care a avut-o cu premierul, marți, la Guvern.
„Ne-am pus de acord asupra poziției pe care o vom susține, astfel încât ceea ce ne asumăm să fie pus în practică. Indiferent de cine ocupă funcțiile de președinte sau premier al României, atunci când reprezentăm țara în exterior, trebuie să ne asigurăm că angajamentele sunt respectate și că România își păstrează credibilitatea.” a mai menționat Bolojan.
Președintele interimar a mai punctat că: „Doar așa putem reprezenta corect România și putem crea condiții mai bune pentru cetățeni. Colaborarea și respectul între instituții sunt condiții necesare pentru a atinge aceste obiective.”
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News