Bolojan, vizită surpriză la Timişoara. Preşedintele a fost la Bookfest şi s-a întâlnit cu rectorii a două universităţi

Sursa foto: Universitatea Politehnica Timisoara

Preşedintele interimar Ilie Bolojan s-a aflat sâmbătă la Timişoara, într-o vizită neanunţată. Bolojan a fost oaspetele Salonului de carte Bookfest, care are loc în aceste zile, dar a avut întâlniri şi cu rectorii Universităţii Politehnica şi a Universităţii de Vest. prima dintre instituţiile de învăţământ superior a fost cea care „i-a definit parcursul profesional şi i-a format valorile de tânăr student”.

”Astăzi, Universitatea Politehnica Timişoara a avut onoarea de a-l primi pe Preşedintele României, domnul Ilie Bolojan, într-o vizită de suflet, marcată de emoţie. Absolvent al Facultăţii de Mecanică din cadrul UPT, Ilie Bolojan a declarat că ori de câte ori ajunge la Timişoara îşi doreşte să revină la Politehnică – locul care i-a definit parcursul profesional şi care i-a format valorile de tânăr student”, a transmis, sâmbătă, Universitatea Politehnica Timişoara, într-un comunicat de presă.

„Sunt, înainte de toate, inginer, iar Universitatea Politehnica Timişoara este universitatea mea de bază”,  a declarat preşedintele interimar.
Potrivit UPT, Bolojan a pledat pentru susţinerea învăţământului tehnic, subliniind că acesta reprezintă o veritabilă necesitate pentru economia naţională. Ingineria, a punctat acesta, este vitală într-o etapă în care România are nevoie de dezvoltare sustenabilă, bazată pe inovare, infrastructură şi capacitate tehnologică internă.
”În acest context, a fost evidenţiată importanţa sprijinirii educaţiei în domeniile STEM (ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică), ca fundament pentru progresul economic şi tehnologic. În prezent, la nivel european, procentul de absolvenţi care provin din aceste domenii este net inferior ţărilor asiatice, ceea ce accentuează nevoia unei politici educaţionale coerente şi orientate spre viitor”, a mai transmis UPT.
De asemenea, discuţiile au vizat dezvoltarea continuă a programelor de studii de învăţământ dual şi necesitatea adoptării unor măsuri concrete prin care acest sistem să fie întărit, oferind tinerilor oportunităţi reale de integrare profesională, în paralel cu formarea academică.

Potrivit sursei citate, un alt subiect abordat a fost pregătirea cadrelor didactice, atât din învăţământul preuniversitar, cât şi universitar, în domeniul inteligenţei artificiale. Într-un context în care elevii şi studenţii folosesc tot mai frecvent tehnologiile AI în viaţa de zi cu zi, formarea continuă a profesorilor devine esenţială pentru menţinerea relevanţei procesului educaţional şi pentru crearea unui cadru de învăţare modern, adaptat noilor generaţii.

„Mă bucur să îl avem din nou alături de noi pe domnul Ilie Bolojan, unul dintre primii laureaţi ai Galei Premiilor de Excelenţă UPT, distins în 2021 cu premiul Alumnus UPT. Este un absolvent cu care ne mândrim şi care a rămas profund conectat la realităţile şi provocările sistemului educaţional din România. Faptul că, din poziţia de Preşedinte, continuă să susţină învăţământul şi dialogul cu mediul academic dă un semnal puternic de normalitate, dar şi de responsabilitate. Acest fapt demonstrează că funcţia prezidenţială poate fi conectată direct la nevoile reale ale societăţii,” a declarat Florin Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica Timişoara.

De asemenea, Ilie Bolojan a vizitat şi Universitatea de Vest din Timişoara.

Preşedintele interimar s-a aflat sâmbătă, la Salonul de carte Bookfest care în aceste zile se desfăşoară la Timişoara.

”Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut astăzi o scurtă vizită la Bookfest Timişoara, fiind întâmpinat de Gabriel Liiceanu, preşedintele grupului Humanitas”, au transmis cei de la Bookfest, pe pagina de Facebook.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: