Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat joi că propunerea sa privitoare la combaterea evaziunii fiscale nu s-a referit „la turnători şi delaţionişti”, ci vizează operaţionalizarea unor mecanisme de avertizare a integrităţii fiscale anonime.
Într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, la finalul şedinţei executivului, el a fost întrebat despre stadiul discuţiilor în coaliţia de guvernare pe marginea propunerii sale potrivit căreia cei care îi denunţă pe evazioniştii fiscali să primească un procent din prejudiciu.
„Întâi de toate, s-a înţeles greşit că ar fi vorba de turnători şi delaţionişti. Nu este vorba despre aşa ceva. Este un model american şi, dacă vreţi, cu inspiraţie din modelul german, în care s-au pus în implementare, operaţionalizare, mecanisme de avertizare a integrităţii fiscale anonime, în care statele au obţinut mulţi bani de pe urma acestor mecanisme. Este exclus, e o tâmpenie această chestiune cu delaţiunea şi cu turnătoria.
Eu îl văd ca un instrument extrem de serios. (…) Spre exemplu, în Grecia sunt sisteme informatice prin care poţi verifica dacă bonul tău fiscal este emis de către o casă de marcat care este conectată la sistemul electronic naţional sau poţi verifica dacă codul de bare al facturii este emis din sistemul electronic e-Factura. Este un mecanism extraordinar care ajută statul şi m-aş bucura să îl putem implementa, pentru ca prin toate aceste măsuri să nu se creeze circuite paralele prin care noi, deşi implementăm măsura de e-Factură, totuşi în paralel sunt circuite care evită sau, mă rog, prin intermediul cărora se evită sistemul de e-Factură, pentru ca apoi, odată cu aceasta, să nu se plătească impozitele şi taxele datorate bugetului”, a explicat Marcel Boloş.
Potrivit acestuia, de la momentul implementării programului e-Factura diminuarea fenomenului de evaziune fiscală se va vedea cu ochiul liber.
„Ce pot să vă spun clar este că de la momentul la care vom avea e-Factura implementată şi de la momentul la care România va avea SAF-T-ul, sistemul informatic pentru situaţiile financiare operaţionalizat, cu siguranţă în următorii ani diminuarea fenomenului de evaziune fiscală se va vedea cu ochiul liber. Aşa că, într-o problemă extrem de serioasă, cum este cea de evaziune fiscală, avem nevoie de o strategie serioasă şi de un pachet de măsuri coerente în care România să aibă de câştigat.
Avem de finanţat servicii publice, marile servicii publice – educaţie, sănătate, asistenţa şi protecţia socială – şi nu ne putem juca cu aceste fenomene care, până la urmă, anulează tot efortul pe care îl face statul pentru colectarea banilor.
Deci sunt adeptul acestui mecanism, acestui, dacă vreţi, instrument informatic. Am spus Statele Unite, am spus Germania îl foloseşte. Să vedeţi cât de eficient este pentru statul german un astfel de instrument. Am toate detaliile acestui mecanism; Franţa îl foloseşte, Canada, Australia, sunt toate state care şi-au creat mecanisme şi instrumente specifice ca să îşi adune banii la buget. (…) Nu avem treabă cu delaţiunea şi cu turnătoria. Mi-a venit să râd când am văzut aceste lucruri care sunt, mă rog, duse într-un ridicol de neexplicat”, a afirmat Boloş.
Recompensarea celor care denunță evazioniștii, propusă de ministrul Finanțelor, nu este susținută și de liderul PNL, Nicolae Ciucă. Acesta spune că nici măcar nu s-a discutat în partid subiectul. Dacă liderul PNL e total împotrivă, premierului Marcel Ciolacu îi surâde ideea. Spune însă că nu poate lua o decizie fără o discuție în Coaliție.
Ministrul Finanțelor a venit cu ideea ca persoanele care denunță fapte de evaziune să primească drept recompensă un procent din sumă.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News