Boloş: Majorarea pensiilor, prioritate şi o responsabilitate

Marcel Boloș
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, afirmă, joi seară, că este o responsabilitate şi o prioritate creşterea pensiilor, însă lucrurile trebuie să fie sustenabile, asigurându-se sursa de finanţare. ”Vom continua să ne ţinem de cuvânt, dar nu ne permitem să repetăm greşelile trecutului”, a transmis ministrul.

”Majorarea pensiilor este o prioritate şi o responsabilitate pentru Guvern. Oamenii care au muncit din greu zeci de ani trebuie să primească sprijinul pe care îl merită şi de care au nevoie. Tot o responsabilitate este să ne asigurăm că acest proces se desfăşoară în mod corect. Să ne respectăm promisiunile, să garantăm siguranţa financiară a pensionarilor şi să menţinem stabilitatea economică a ţării”, a scris, joi seară, pe Facebook, ministrul Finanţelor.

Marcel Boloş afirmă că fotograful Inquam Photos a surprins, în şedinţa de Guvern, exact trăirile sale când se discuta despre creşterea pensiilor, fără a fi menţionată sursa de finanţare.

”M-a amuzat cum m-au surprins cei de la Inquam, o imagine care reflectă foarte bine ce am simţit astăzi când am văzut că se vorbeşte de majorarea pensiilor fără să se vorbească despre elementele legate de sursa de finanţare”, a mai scris Boloş, publicând forografia realizată de George Călin.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: