Skip to content
Politică

BOMBĂ: Cine este prezidențiabilul amintit într-un mega-dosar de corupție/ INTERCEPTĂRI

Se apropie data alegerilor prezidentiale, iar pe piata apar informatii din ce in ce mai interesante.

Unele sunt adevarate bombe, ale caror efecte se vor vedea probabil in perioada imediat urmatoare. Iata ultima stire exploziva privind unul dintre prezidentiabilii de marca: fostul sef SIE, Teodor Melescanu, apare in dosarul de coruptie al fostului presedinte al CJ Cluj, Horea Uioreanu, in care acesta din urma este acuzat de instigare la săvârșirea infracțiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, săvârșită în formă continuată.

Informatia a fost facuta publica de site-ul clujust.ro. Potrivit acestei publicatii, numele lui Melescanu este mentionat de Horea Uioreanu, intr-o discutie pe care acesta ar fi avut-o cu consilierul sau, Razvan Pop. In aceeasi discutie, care s-ar fi purtat la 16 mai 2014, ar fi mentionat si numele fostului sef al DGIPI Gelu Oltean.

Iata discutia publicata de clujust.ro:

Pop Răzvan-Marius: De la…? HOREA! De la asta, de la fata lu’ MIHNEA n-o mai venit nimica? De la SCÂNDU? (porecla Ancăi Albu – n.red.)
Uioreanu Horea-Dorin: Nu…N-am ajuns la Bucureşti să mă întâlnesc cu omul ăla..(neinteligibil)..am vorbit la telefon cu el.
P.R.M: Cu? Cu cine? Cu GELU?
U.H.D: Nuu! Cu MELESCANU.
PRM: Ah!
UHD: Nu, nu..
PRM: GELU OLTEANU nu ţi-o zis nimic?
UHD: Nu m-am mai întâlnit de două luni cu el. Am mai vorbit la telefon. De ce?
PRM: Păi numa aşa.. Îs curios să..
UHD: După, după..
PRM: Acuma mergi a Bucureşti, luni?
UHD: Nu, nu
PRM: îhâm
UHD: Atunci m-oi duce. De ce? Îi ceva?
PRM: Păi nu, mă gândeam că te duci la pronunţare sau… (pronunțarea la ÎCCJ în dosarul lui Alexandru Uioreanu – n.red.)
UHD: Nu trebuie. Se anunţă..
PRM: Îhâm
UHD: Adică no, dacă vrei poţi. Dar n-are nici un rost! În afară să citească, ce să..?
PRM: Păi nu. Nu ştiu care-s procedurile.
UHD: Ştii..
PRM: No bine atuncea.. Ne mai auzim.
UHD:.. (neinteligibil)… mâine seară îţi mai povestesc

cop

 

sursa: clujust.ro

1 comentariu la “BOMBĂ: Cine este prezidențiabilul amintit într-un mega-dosar de corupție/ INTERCEPTĂRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *