Skip to content
Internațional

Boris Johnson câștigă alegerile. Marea Britanie pregătește războiul economic cu UE

theflagshop.co.uk

Conservatorii reușesc să obțină victoria în alegerile anticipate din Marea Britanie, iar Boris Johnson va fi în continuare premierul țării pentru a-și respecta promisiunea de a-i scoate pe britanici din Uniunea Europeană. Conservatorii vor avea 364 de mandate, potrivit primelor rezultate la numărarea voturilor, cu 66 mai mult decât până acum. 

Laburiștii au obținut cel mai slab rezultat al lor din ultimii ani, doar 203 de mandate, aproape jumătate față de conservatori și în scădere cu 42 de mandate. În acest moment, Jeremy Corbyn stă cu demisia pe masă pentru că numeroși membri din partid îi cer să plece de la conducerea partidului după acest eșec răsunător. El a declarat că nu va conduce partidul la următoarele alegeri, însă le-a cerut colegilor săi o analiză a rezultatului și a campaniei electorale înainte să se treacă la demisii. 

Strategia lui Boris Johnson de a bloca un Parlament în care nu avea majoritate și de a organiza alegerile anticipate începe abia acum să dea roade. Cu un avans de 61 de mandate față de adversarii săi, Boris Johnson poate guverna liniștit 5 ani de zile deoarece va fi foarte greu să piardă această majoritate covârșitoare. Pentru această victorie, Boris Johnson are numeroase merite, fiind în acest moment cel mai puternic politician din Marea Britanie, care va ghida țara spre ieșirea din UE. 

Boris Johnson avea nevoie de o majoritate absolută în Parlament, deoarece acest lucru i-ar oferi un avantaj în negocierile cu Uniunea Europeană. Dacă până acum liderii europeni l-au împiedicat pe Johnson în parlamentul britanic, de data această UE va trebui să se pregătească de război economic. Cu această victorie, Boris Johnson poate cădea în capcana de a se crede mai puternic decât este și să producă un Brexit zgomotos și costisitor pentru toată lumea. Până în prezent, premierul britanic n-a dat de înțeles că și-ar dori un acord. 

Marea Britanie poate părăsi Uniunea Europeană inclusiv la sfârșitul lunii decembrie, iar pe 31 ianuarie 2020 va fi obligată să o facă. Dar UE va trebui să se pregătească de negocieri mult mai dure cu britanicii. Cea mai mare frică a Franței și Germaniei e aceea că Marea Britanie s-ar putea transforma într-un stat Singapore chiar la granițele noastre, ceea ce ar afecta serios economia europeană. 

Până acum am asistat la liniștea dinaintea furtunii și părea că cele două puteri nu vor să se ciocnească. Alegerile anticipate din Marea Britanie au trasat clar direcția țării – spre un Brexit cu orice cost, dar cât mai repede. 

Boris Johnson a exploatat toate temerile oamenilor și instabilitatea politică a țării pentru a se urca la putere, de unde va fi foarte greu de dat jos. Dacă îi reușește Brexit-ul, pe termen scurt carisma lui va continua să crească, dar pe termen lung, până la următoarele alegeri din 2024, va avea de pierdut când cetățenii vor începe să observe consecințele Brexitului. 

Tot la aceste alegeri, laburiștii conduși de Jeremy Corbyn – cu un mesaj anti-Brexit – au intrat în colaps. Urmează o perioadă dificilă și laburiștii speră doar că Boris Johnson și noua majoritate parlamentară va fi afectată serios de consecințele Brexitului. Din acest punct de vedere, Boris Johnson poate pierde puterea mult mai repede decât crede dacă Marea Britanie se va confrunta cu probleme economice, sociale sau financiare după ieșirea din UE. 

Va trebui urmărită și reacția oficialilor europeni care după acest rezultat vor fi nevoiți să își schimbe atitudinea față de Marea Britanie. Discuțiile între cele două părți vor deveni tot mai dificile. Emmanuel Macron nu mai este dispus să accepte o nouă amânare, însă Germania ar avea ușa deschisă pentru negocieri privind o nouă amânare. Nici UE nu îndrăznește să facă război cu Marea Britanie, având alte probleme cu SUA sau China. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *