Skip to content
Europa

Boris Johnson dă asigurări că lockdown-ul nu va fi prelungit în Marea Britanie și în decembrie

twitter

Marea Britanie intră joi în carantină, iar restricțiile impuse de autorități sunt valabile până la începutul lunii viitoare. Premierul britanic Boris Johnson a dat asigurări că lockdown-ul nu va fi prelungit după data de 2 decembrie.

Noul lockdown care va intra în vigoare joi în Anglia pentru a ţine sub control al doilea val al pandemiei de COVID-19 va lua sfârşit ”în mod automat” la 2 decembrie, a promis miercuri premierul britanic, transmit Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

Aceste măsuri din toamnă vizând combaterea creşterii (numărului de cazuri de COVID-19) vor expira automat pe 2 decembrie”, a indicat liderul conservator în faţa membrilor Camerei Comunelor, înaintea votului privind acest al doilea lockdown din Anglia.

Ce restricții se impun de joi, 5 noiembrie, în Marea Britanie 

Spre deosebire de carantina din primăvară, însă, școlile, colegiile, universitățile vor rămâne deschise. „Nu putem lăsa ca virusul să facă și mai mult rău viitorului copiilor noștri decât a făcut-o deja”, a argumentat Boris Johnson, care le-a cerut cu insistență părinților să-și trimită copiii la școală.

Magazine neesenţiale, saloanele de coafură, precum şi locurile de agrement şi divertisment vor fi închise de joi 5 noiembrie până pe 2 decembrie. La fel, restaurantele, barurile și puburile. Se va putea servi doar mâncare la pachet.

Magazinele care vând mărfuri de strictă necesitate vor rămâne deschise, prin urmare „nu este nevoie să vă faceți stocuri”, a subliniat premierul adresându-se concetățenilor.

El s-a declarat optimist în legătură cu perspectivele pe termen lung în pofida faptului că pandemia creează probleme grave pe termen scurt.

Deşi acum sunt mai optimist privind viitorul pe termen mediu şi lung decât am fost timp de multe luni, nu poate exista niciun dubiu că situaţia de astăzi este gravă şi că nevoie de acţiune este acută’‘, a spus Johnson.

Într-un mesaj video difuzat anterior la conferinţa anuală a organizaţiei patronale CBI, Boris Johnson dăduse deja asigurări că lockdownul din Anglia va fi ridicat pe 2 decembrie, el mulţumind companiilor pentru ”eforturile eroice” făcute de la începutul pandemiei.

Coordonatorul măsurilor anti-Covid din Anglia îl contrazice pe Boris Johnson

Declarațiile lui Johnson diferă de cele ale ministrului Michael Gove, responsabil pentru coordonarea acţiunii guvernamentale, care duminică a indicat că lockdownul din Anglia s-ar putea prelungi dincolo de 2 decembrie, în funcţie de evoluţia situaţiei COVID-19.

Celelalte componente ale Regatului Unit – Scoţia,Ţara Galilor şi Irlanda de Nord – au propriile lor politici şi în ultimele săptămâni au introdus restricţii mai dure cu privire la limitarea răspândirii COVID-19.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *