Skip to content
Internațional

Boris Johnson îi transmite Angelei Merkel că soluţia de rezervă privind Irlanda de Nord trebuie să dispară din acordul Brexitului

facebook

Premierul britanic Boris Johnson i-a transmis cancelarului german Angela Merkel vineri că singura modalitate de a ajunge la un acord privind Brexitul este eliminarea soluţiei de rezervă privind Irlanda de Nord, a informat un purtător de cuvânt al lui Johnson, potrivit News.ro.

El şi-a reiterat mesajul transmis în faţa Camerei Comunelor ieri: Parlamentul a respins acordul retragerii de trei ori, aşa că Marea Britanie trebuie să se pregătească pentru alternativă – părăsirea UE fără niciun acord pe 31 octombrie”, a afirmat purtătorul de cuvânt într-un comunicat.

El a declarat că singura soluţie prin care s-ar putea face progrese privind un acord este eliminarea soluţiei de rezervă. Premierul şi cancelarul au căzut de acord să menţină legătura”, a adăugat el.

Soluţia de rezervă din acordul Brexitului negociat de fostul premier Theresa May prevede ca Marea Britanie să rămână într-o uniune vamală cu UE pe termen nedefinit pentru a se evita o graniţă strictă între Irlanda (UE) şi Irlanda de Nord (Marea Britanie).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *