Skip to content
Botoșani Știri locale

Botoşani: Un centru mobil de vaccinare va deveni funcţional până la sfârşitul lunii, a anunţat prefectul Dan Nechifor

twitter
" "

Un centru mobil de vaccinare va deveni operaţional, începând cu a doua jumătate a lunii aprilie, în judeţul Botoşani, a anunţat vineri prefectul Dan Nechifor, potrivit agerpres.

Potrivit acestuia, prioritate la imunizare prin intermediul centrului mobil vor avea persoanele vârstnice, dar şi cele netransportabile.

" "
" "

„Centrul mobil va deveni funcţional cel mai târziu undeva după 20 aprilie. Noi avem un centru mobil care a mers la Penitenciarul Botoşani şi la unităţile de asistenţă medico-socială din judeţ. După acelaşi principiu va funcţiona şi noul centru”, a afirmat Nechifor.

Totodată, prefectul de Botoşani a dat asigurări că populaţia va putea fi vaccinată, începând din luna mai, şi la cabinetele a peste 40 de medici de familie din judeţul Botoşani.

„Avem o listă cu medicii de familie care doresc să se implice în campania de vaccinare. Avem 41 de cabinete medicale, dintre care patru în municipiul Botoşani”, a adăugat Nechifor.

Rata medie de infectare cu noul coronavirus la nivelul judeţului Botoşani este de 2,06 cazuri la 1.000 de locuitori. Cea mai mare incidenţă se înregistrează în localităţile Nicşeni (6,85), Ştiubieni (6,24) şi Ripiceni (5,52). În municipiul Botoşani erau confirmate, vineri, 3,76 cazuri de îmbolnăvire la 1.000 de locuitori.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *