Skip to content
Politică

EXCLUSIV Milioanele cu dedicație de la Bunea Stancu. DOCUMENT

Psnews.ro continua dezvaluirile despre cum se cheltuiesc milioane de euro in feudele baronilor din Romania. V-am prezentat pana acum ce se intampla in judetele controlate de Adrian Duicu, seful CJ Mehedinti, si Cornel Popa, presedintele CJ Bihor.

Astazi, va propunem un nou nume: Gheoghe Bunea Stancu.

Citește și: EXCLUSIV DEZVĂLUIRI Cine sunt „băieții deștepți” din feuda lui Duicu. DOCUMENT

Citește și: EXCLUSIV DEZVĂLUIRI – Traseul banilor în Bihor. Către cine s-au dus sute de milioane de euro

În 2009, bine-cunoscutul baron de Brăila, Gheorghe Bunea Stancu si-a folosit influenta si autoritatea rezultate din functia de presedinte al organizatiei judetene Braila a Partidului Social Democrat pentru a obtine, cu incalcarea dispozitiilor legale ce privesc finantarea partidelor politice, suma de un milion de euro de la Ioan Niculae, patron al SC InterAgro SA. Cel putin asta sustin procurorii, in dosarul aflat in prezent pe rolul instantei.

Pe parcursul cercetarilor, procurorii au mai stabilit ca din suma de un milion de euro, s-au platit efectiv 641.730 de lei, aproximativ 150.000 de euro, folosindu-se drept paravan un contract incheiat intre societatea controlata de Ioan Niculae – InterAgro si SC INSOMAR SRL. Acest contract a fost incheiat pentru servicii fictive, tocmai pentru a se crea o acoperire aparent legala destinatiei reale a sumelor de bani, si anume finantarea unui partid politic cu incalcarea dispozitiilor legale.

Mega-afacerea „laptele și cornul”

Sa revenim insa la contractele din judetul lui Bunea Stancu. Școala românească nu stă deloc prost la capitolul finanțe. De exemplu, din programul „laptele și cornul” pot ieși bani frumoși dacă în spatele încheierii contractelor se află o prietenie strânsă.

Exact ca în cazul firmei lui Ștefan Rădulescu, SC.RISK.COM SRL Brăila, care e abonată la contracte cu Consiliul Județean Brăila pentru distribuirea de lapte și corn în școlile din județ.

„Rădulescu a reuşit să prindă un prim contract în 2005, când a jucat la două capete, intrând în cursă cu două firme, Paco Internaţional şi Risk Com SRL. Acestea au împărţit contractul de 35.918.312.640 lei vechi cu firmele Nomad SRL a lui Matei Fecioru, Modern Turism SRL a viceprimarului PRM Mihai Dănuţ şi Mobil Pan SRL, a lui Cristian Niculae. De atunci şi până în prezent, toate licitaţiile pentru contracul „lapte-corn” la Brăila şi Galaţi au fost câştigate de firmele lui Petrea şi Rădulescu”, scrie ziaruldeinvestigatii.ro

Aceeași sursă precizează că tatăl lui Ștefan Rădulescu a fost unul din apropiaţii „tătucului” Brăilei, fostul primsecretar PCR Anton Lungu, care l-a pus director la RENEL. „Tânărul Rădulescu a continuat tradiţia familiei, ajungând şef la Electrica Brăila, cu ajutorul deputatei PNL Diana Tuşa, actualmente deputat ACL”, scrie ziaruldeinvestigatii.ro

O scurtă trecere în revistă a contractelor din anii anteriori pe programul guvernamental „Lapte-corn” desemnează ca veşnic câştigător firma SC RISK.COM SRL Brăila. De exemplu, pentru anul şcolar 2004 – 2005, firma a încasat din bani publici un milion de euro pentru laptele şi cornul distribuite zilnic în şcolile din municipiu şi judeţ. Şi în anul următor suma a fost aceeaşi, abia în sezonul 2006 – 2007 înregistrându-se o creştere: un total de 1,1 milioane de euro. În următorul an plusul a fost mai mare, ajungându-se la o valoare de 1,3 milioane de euro, iar în anul şcolar 2008 – 2009 a fost de 1,6 milioane euro. Pentru anul 2009 – 2010 potul a crescut la 1,7 milioane de euro, în contextul în care valoarea unui pachet a fost de 1,17 lei cu tot cu TVA, valoare neschimbată şi în anul şcolar 2010 – 2011.

În anul școlar 2011/2012, SC RISK.COM SRL Brăila a încasat 1, 3 milioane de euro, urmând ca în anul 2012/2013 să încaseze aceeași sumă. Așa cum era de așteptat, firma lui Rădulescu a câștigat și în anul școlar 2014/2015 „licitația” pentru a furniza produsele din cadrul programului „lapte și corn”.
De asemenea, se pare că în Brăila licitațiile erau extrem de „ transparente”.

La licitațiile CJ Brăila nu participau decât firmele care anterior băteau palma cu Bunea Stancu, deci, firmele câștigătoare se prezentau la licitații și, nefiind concurență, evident că puneau mâna pe contracte de milioane de euro.

8 milioane de euro cu dedicație pentru Bunea  Stancu

În județul Brăila este clar pentru toată lumea: Bunea face legea. După principiul „nimic nu se pierde, totul se transformă”, Bunea a încasat în decurs de doi ani aproximativ 8 milioane de euro. Firma la care Stancu era asociat indirect a „câștigat” licitația pentru un contract de 1.5 milioane de euro în 2008. În 2009, aceeași firmă a câștigat un contract de aproape cinci ori mai mare: 5, 7 milioane de euro au intrat în contul firmei SC TANCRAD SRL Galați.

„TANCRAD este „firma de casă” a fostului preşedinte de CJ Galaţi, Eugen Chebac, în prezent deputat UNPR, şi a preşedintelui CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu. Numai în 2013, firma a avut 10 contracte cu cele două consilii judeţene. S-a ocupat de reabilitat parcuri de joacă, a deszăpezit drumurile din Galaţi, aducând astfel la sapă de lemn societatea judeţeană de drumuri şi poduri, a reabilitat drumuri, iar de multe ori a făcut-o prost”, scrie adevărul.ro

În 7 august 2014, procurorii DNA făceau percheziții la sediul CJ Brăila, constatând câteva contracte trucate, printre care și cel cu firma SC TANCRAD SRL Galați.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Bunea Stancu era implicat in comiterea unor fapte asimilate celor de coruptie, avand concursul mai multor functionari din subordine si, in egala masura, al reprezentantilor legali ai unor agenti economici interesati in obtinerea unor contracte de achizitii publice.
Din cele cinci contracte trucate găsite de procurorii DNA, două aparțineau firmei SC TANCRAD SRL Galați.

Cum acționa baronul PSD

Modul in care au fost organizate si s-au derulat procedurile de achizitie publica, in perioada de referinta, a condus ca, in prezent, SC TANCRAD SRL Galati, SC TANCRAD Construct SRL Braila si SC CONCIVIA SA Braila sa detina monopolul lucrarilor licitate (in sens comun) de Consiliul Judetean Braila, fiind practic singurele firme care participa si castiga contractele de achizitie publica pe plan local si judetean.

„In situatia in care exista alti ofertanti, firmele agreate fie ofera pretul cel mai mic, fie indeplinesc „anumite” conditii apreciate ca esentiale de catre membrii comisiilor de analizare si evaluare a ofertelor, situatie care, in mod inevitabil, conduce la castigarea procedurilor respective”, scria la vremea respectivă Hotnews.ro

Modul în care Bunea Stancu acționa este unul clasic pentru baronii din teritoriu. Firmele prietene sunt întotdeauna cele care câștigă licitațiile, iar manevrele în acest sens sunt diverse: de la schimbarea datei licitației pentru a participa numai firma prietenă, până la neîndeplinirea condițiilor, în cazul în care altă firmă reușește totuși să ajungă la licitație.

Banii sunt distribuiți cu cap, niciodată în favoarea altcuiva decât a partenerilor de afaceri ai baronilor.
Ca orice firmă de succes care se respectă, SC TANCRAD SRL Galați și administratorul său au fost trimiși în judecată de procurorii DNA.

Iată ce spun procurorii DNA în rechizitoriu:

„In perioada 16.07.2009 – 04.08.2010, inculpatul Gheorghe Bunea Stancu, presedinte al Consiliului Judetean Braila, a aprobat si a avizat documentatia in procedurile de achizitii publice organizate de institutia pe care o conduce, finalizate cu incheierea a sase contracte, desi a cunoscut faptul ca firmele care au oferit preturile cele mai mici (criteriul principal de atribuire), au fost descalificate prin interpretarea discriminatorie a conditiilor tehnice sau financiare.

Aceasta, in scopul vadit de a atribui lucrarile respective firmelor agreate si anume SC TANCRAD SRL Galati, SC CONCIVIA SA Braila si SC TANCRAD CONSTRUCT SRL Braila, determinand, prin incalcarea atributiilor ce-i reveneau in calitate de presedinte al Consiliului Judetean Braila si de ordonator principal de credite, privitor la folosirea si gestionarea eficienta a fondurilor publice, alaturi de alti functionari din subordinea sa (membrii comisiei de evaluare a ofertelor) producerea unui prejudiciu in valoare totala de 2.924.817,60 lei la bugetul Consiliului Judetean Braila si vatamarea intereselor legitime ale participantilor descalificati in mod discriminatoriu din procedurile de achizitii publice la care au participat.

Contratele respective aveau ca obiect efectuarea unor lucrari de asfaltare drumuri – SC TANCRAD SRL Galati si SC TANCRAD Construct SRL Braila, respectiv reamenajare/reabilitare spatii medicale la unitatile spitalicesti din subordinea Consiliului Judetean Braila – SC CONCIVIA SA Braila. Documentatia aprobata si avizata de presedintele Consiliului Judetean Braila consta in notele justificative si referatele de necesitate in procedurile de achizitii, precum si rapoartele aferente acestor proceduri”.

Firma de casă a lui Bunea Stancu are un istoric demn de o firmă care „câștigă transparent” contracte.
Povestea companiei începe în anul 2007. Conform datelor furnizate de portalul spend.ro -cel care monitorizează achiziţiile publice- compania TANCRAD a câştigat iniţial primele contracte de lucrări de la Consiliul Judeţean Brăila.

 „Iniţial a fost vorba de mici contracte de asfaltări. După 6 ani, compania a reuşit să câştige contracte cu statul în valoare de peste 563 de milioane de lei, adică peste 100 de milioane de euro ! Compania este deţinută pe hârtie de Cristian Stăncic, cu 10 la sută, şi Adriana Stăncic, o venerabilă doamnă în vârsta de 75 de ani! Compania este însă vopsită în roşul Partidului Social Democrat. Cel care a muncit intens pentru prosperitatea societăţii este Eugen Chebac, fost preşedinte PSD al Consiliului Judeţean Galaţi, alături de prietenul său, Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila. Chebac a plecat din PSD şi acum este deputat PPDD. Presa locală a relatat că TANCRAD se bucura şi de grija deputatului PSD Cristian Rizea, dar şi de cea a fostului primar al Galaţiului, Dumitru Nicolea- tot de la PSD. Cert este că patronul firmei de construcţii este finul fostului procuror general al Parchetului de la Galaţi, Dinu Gâlcă. Acesta a încetat din viaţă. DNA l-a acuzat pe Gâlcă de trafic de influenţă, şantaj şi fals în declaraţii. Stenogramele de la dosar arată că procurorul general de la Galaţi a avut discuţii cu omologul său de la Timişoara, Vasile Bâc, căruia i-a cerut să verifice un dosar în care era cercetat finul său, Cristian Stăncic. Patronul TANCARD era cercetat pentru înşelăciune. În final, acesta a scăpat de acuzaţii dar naşul Gâlcă – procurorul, a fost trimis în judecată”, scrie rtv.net

Peste 10 milioane de euro pentru SC MAX BOGL BAUUNTERNEHMUNG GMBH

In istoricul CJ Brăila mai apare inca o firma. Este vorba despre Max Bogl. La o primă căutare pe internet, putem vedea că firma SC MAX BOGL a câștigat un contract în asociație cu firma TANCRAD SRL Galați, surprinzător, chiar firma care a fost trimisă în judecată odată cu baronul PSD.
De menționat este că, potrivit informațiilor CJ Brăila, valoarea acestui contract a fost de 10,5 milioane de euro, lucrările durând doi ani.

Dinastia din Brăila

Bunea Stancu este unul dintre cei mai puternici baroni locali, momentan fiind arestat la domiciliu.
Simțind că i se apropie sfârșitul, Bunea Stancu s-a gândit să îi predea întregul imperiu fiului său, așa cum reiese din interceptările DNA.

Răzvan, moștenitorul imperiului

În interceptările DNA se arată că Bunea Stancu „a dat indicaţii foarte clare ca să nu se întâmple absolut nimic din punct de vedere al conducerii executive a SC CONCIVIA SA” şi că în noul Consiliu de Administraţie va intra fiul său, Răzvan, pentru că „i se pare normal ca băiatul să preia ce e al familiei”.

Vezi situația contractelor de peste un milion de euro derulate de CJ Brăila, instituție condusă de Bunea Stancu:

Situatia achizitiilor publice 2008 

Situatia achizitiilor publice 2009 

Situatie privind achizițiilor publice 2010 

Situatie privind achizițiile publice 2011 

Situatie contracte CJ Braila 2012 

Situatia contractelor CJ Braila 2013 

Situatia contractelor CJ Braila 2014 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *