Skip to content
Brăila Știri locale

Brăila: PSD ar urma să aibă un senator şi trei deputaţi, PNL – un deputat, iar AUR – un senator şi un deputat

Facebook/Parlamentul Romaniei-Camera Deputatilor
" "

Judeţul Brăila ar urma să fie reprezentat în Parlament de un senator şi trei deputaţi de la PSD, un deputat PNL, în timp ce AUR ar urma să aibă un senator şi un deputat.

Conform datelor de până în prezent, în Senat ar urma să meargă Ion Rotaru, preşedintele organizaţiei PSD Brăila. El este de profesie jurist şi este senator de Brăila din 2008 şi până în prezent. În Parlament, a fost membru al Comisiei pentru muncă şi face parte din grupurile de prietenie cu parlamentele Emiratelor Arabe Unite, Federaţiei Ruse şi Letonia.

" "
" "

La Camera Deputaţilor, PSD ar urma să fie reprezentat de trei persoane: Florin Mircea, Nicu Niţă şi George Paladi.

Florin Mircea este de profesie economist, fiind în trecut director general al Regiei Autonome Administraţia Zonei Libere Brăila, dar şi consilier judeţean PSD Brăila timp de mai mulţi ani. Din iunie 2019, Mircea a devenit deputat, înlocuindu-l pe actualul europarlamentar Mihai Tudose în Camera Deputaţilor. În acest mandat, el este membru în Comisia pentru Transporturi şi Infrastructură, dar şi în Comisia parlamentară de anchetă privind situaţia cazurilor de copii dispăruţi.

Nicu Niţă este vicepreşedinte al social-democraţilor brăileni, fiind deputat şi în mandatul 2016-2020. În mandatul trecut, Niţă a fost membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice. De asemenea, a făcut parte din grupurile de prietenie cu Parlamentele din Costa Rica, Congo, Cambodgia, Japonia şi Slovenia.

George Paladi are 41 de ani, este căsătorit, de profesie inginer. El este finul europarlamentarului Mihai Tudose. În perioada 2017-2019, a fost prefect al judeţului Brăila.

Primul pe lista PNL Brăila pentru Camera Deputaţilor este Alexandru Popa, fiind cel mai tânăr dintre brăilenii care vor ajunge în Parlament. El are 30 de ani şi este inginer agronom.

AUR ar urma să fie reprezentat în Parlamentul României de doi candidaţi: la Senat Andrei Hangan, iar la Camera Deputaţilor Ciprian Ciubuc.

Andrei Hangan are 39 de ani, este inginer de profesie, având afaceri în domeniul vinurilor.

Ciprian Ciubuc are 35 de ani si este de profesie inginer.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *