Skip to content
Brăila Știri locale

Brăila: Şcolile din municipiul Brăila au trecut în scenariul galben

Inquam Photos/Octav Ganea
" "

Şcolile din municipiul Brăila au trecut în scenariul galben după ce rata de infectare cu noul coronavirus a depăşit un caz la mia de locuitori.

Potrivit inspectorului general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, Cătălin Canciu, începând de marţi, şcolile din municipiul reşedinţă de judeţ au trecut din scenariul verde în scenariul galben, iar în bănci vor merge doar preşcolarii, elevii din ciclul primar şi cei din clasele terminale.

" "
" "

De azi, şcolile din municipiul Brăila au intrat în scenariul galben. Sunt 81 de şcoli care funcţionează în scenariul galben, adică avem aproape 12.000 de elevi care sunt în online şi aproape 14.000 copii care vin la şcoală„, a declarat el, potrivit News.ro.

Cu toate acesatea, autorităţile din învăţământul brăilean spun că unităţile de învăţământ sunt un mediu sigur pentru copii, drept dovadă numărul scăzut al elevilor confirmaţi cu coronavirus de la debutul celui de-al doilea semestru. Incidenţa cazurilor de COVID-19 nu a crescut din cauza îmbolnăvirilor în şcoli, ci din cauza răspândirii coronavirusului în afara claselor de curs.

Până acum, şcoala e un mediu sigur şi mă bazez pe date certe. Până astăzi, au fost confirmaţi doar 15 copii şi 8 cadre didactice, din 7 şcoli din municipiu şi 4 din judeţ. 61 de clase studiază în online din cauza unor cazuri de COVID în rândul profesorilor„, a susţinut Canciu.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *