Cea mai amplă retrospectivă dedicată lui Brâncuşi organizată în Germania în ultimele decenii va avea loc la Neue Nationalgalerie din Berlin, între 20 martie şi 9 august, sub Înaltul Patronaj al preşedintelui Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, al preşedintelui Republicii Franceze, Emmanuel Macron şi al preşedintelui României, Nicuşor Dan.
Expoziţia reuneşte peste 150 de sculpturi, fotografii, filme şi documente de arhivă provenite din colecţii internaţionale şi reconstituie parţial celebrul atelier parizian al artistului, oferind publicului, prima dată în afara Franţei, o perspectivă rară asupra modului în care Brâncuşi îşi concepea şi organiza universul artistic.
Curatorii expoziţiei sunt Klaus Biesenbach şi Maike Steinkamp, de la Neue Nationalgalerie, Berlin, alături de Ariane Coulondre şi Valérie Loth, de la Centre Pompidou, Paris. Expoziţia Brâncuşi de la Neue Nationalgalerie – Staatliche Museen zu Berlin este realizată în colaborare cu Centrul Pompidou, cu sprijinul FREUNDE der Nationalgalerie.
Expoziţia include şi obiecte împrumutate de instituţii muzeale din România, printre care Muzeul Naţional de Artă al României şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român, subliniind legătura dintre patrimoniul cultural românesc şi recunoaşterea internaţională a operei artistului.
Citește mai mult AICI.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News










