Skip to content
Brașov Știri locale

Braşov: A crescut numărul schiorilor pe pârtiile închise din Poiană. Primăria avertizează că se expun unor pericole

ski-si-snowboard.ro

Serviciul Public de Salvamont Braşov a fost solicitat, miercuri, să intervină în cazul a şapte turişti care s-au accidentat pe pârtiile din Poiana Braşov, a transmis Primăria municipiului reşedinţă, menţionând că, în aceste zile, salvatorii se confruntă cu un aflux de schiori pe pârtiile închise din Masivul Postăvarul.

Ne confruntăm cu un flux foarte mare de schiori pe pârtiile din partea inferioară a masivului, zone care sunt închise. (…) Reamintim că toate pârtiile din zona inferioară a masivului sunt, în continuare, închise şi rugăm turiştii să nu mai intre în aceste zone, deoarece se expun unor pericole inutile.

Stratul de zăpadă este, pe alocuri, subţire şi poate ascunde multe obstacole (pietre, rigole etc.). Totodată, în aceste zone se intervine cu instalaţiile de producere a zăpezii artificiale, fapt care duce la consistenţe şi planeităţi diferite ale stratului de zăpadă.

Coborârea de pe masiv către staţiune trebuie făcută cu instalaţiile de transport pe cablu”, au făcut apel către practicanţii sporturilor de iarnă reprezentanţii Primăriei Braşov.

Pentru trei dintre cei şapte turişti accidentaţi a fost nevoie şi de intervenţia echipajelor SMURD, care i-au transportat spre o unitate spitalicească pentru investigaţii suplimentare.

De la începutul sezonului de schi (1 ianuarie) salvamontiştii din Poiana Braşov au intervenit în 53 de situaţii, implicând 54 de persoane care s-au accidentat, rătăcit sau a trebuit să fie evacuate de pe munte.

Cel mai mare număr de intervenţii ale salvamontiştilor din Poiana Braşov într-o singură zi a fost de nouă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *