Skip to content
Brașov Știri locale

Braşov: Anchetă a poliţiei, după ce fotografii realizate în timpul examenului de bacalaureat cu subiectele la anatomie au părut în mediul online

facebook/ministerul educatiei

Poliţiştii din Braşov au deschis o anchetă şi fac verificări după ce pe internet au apărut fotografii cu subiectele la anatomie, existând suspiciunea că acestea au fost realizate în timpul desfăşurării probei din cadrul examenului de bacalaureat.

„Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov a fost sesizat cu privire la faptul că în mediul online, pe un site de socializare, ar fi fost postate două fotografii conţinând subiectele la disciplina „anatomie” din cadrul examenului de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2021, fotografii ce ar fi fost realizate în timpul examenului”, informează, miercuri după amiază, IPJ Braşov.

Cercetările în acest caz au loc în cadrul unui dosar penal care vizează infracţiunea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.

La finalizarea anchetei se va propune soluţie legală.

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a anunţat că a existat o tentativă de fraudare la examenul de Bacalaureat, în cinci şcoli din cinci judeţe, unde elevii au încercat să trişeze la proba de profil. El a adăugat că aceşti candidaţi au fost identificaţi şi vor fi eliminaţi din examen.

Ministrul Educaţiei a mai spus că subiectele au apărut pe internet, fiind pozate de elevii din sala de clasă, iar aceşti candidaţi nu vor mai avea dreptul să participe la examenul respectiv. El a precizat că este vorba de cinci săli de curs din cinci licee din mai multe judeţe, Brăila, Braşov, Gorj şi Dolj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *