Skip to content
Brașov Europa Locale Social

BRAŞOV. Cinema Modern va deveni primul centru cultural dedicat copiilor

mytex.ro

Primarul George Scripcaru a verificat, ieri, stadiul lucrărilor de reabilitare a fostului cinematograf Modern. Acest imobil face parte dintr-un proiect mai amplu de readucere a fostelor cinematografe în viaţa culturală a oraşului, alături de cinematografele Patria, Astra și Popular.

Este o investiţie importantă pentru noi, având în vedere faptul că prin aceste lucrări vom transforma un spaţiu neutilizat atâţia ani într-un centru cultural dedicat mai ales copiilor. Având în vedere starea în care se afla clădirea a fost nevoie de o intervenţie majoră. Odată cu lucrările de reabilitare, am regândit și spaţiile din interiorul fostului cinema, astfel încât acestea să devină utile, nu doar pentru proiecția de film, ci şi pentru desfăşurarea unor spectacole cu şi pentru copii”, a declarat edilul braşovean.

Obiectivul va avea două săli, una cu o capacitate de 191 de locuri, iar cealaltă cu 114 locuri. În cea de a treia sală vor fi amenajate vestiare pentru micii artiști.

Este vorba de o investiţie foarte mare, de aproximativ 5 milioane de lei, şi tocmai de aceea am insistat ca principalii beneficiari să fie copiii. În afară de Teatrul Arlechino şi de câteva spectacole ale instituţiilor de cultură din subordinea Consiliului Local, copiii braşoveni nu au un spaţiu adecvat în care să se bucure de spectacole dedicate lor şi mai ales în care să se exprime artistic. Cei mai mici braşoveni merită un astfel de loc, cu toate dotările necesare unui act de cultură de acest gen”, a precizat Scripcaru, potrivit mytex.ro

Lucrările de reabilitare au demarat în vara anului trecut, valoarea contractului fiind stabilită, aşa cum a precizat primarul, la aproape 5 milioane de lei. Totul ar trebui să fie gata până în la finalul acestui an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *