Skip to content
Brașov Știri locale

Braşov: Investiţii de 300 de milioane de lei în reţelele de apă-canal şi în sistemul de salubritate

Ministerul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a avut vineri, la Braşov, discuţii cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Braşov şi cu reprezentanţii operatorilor regionali de apă de la Braşov şi Sibiu, pentru a stabili un grafic de pregătire a cererilor de finanţare pentru investiţiile în acest domeniu.

Tot în timpul acestor discuţii a fost analizat şi proiectul sistemului integrat de management al deşeurilor în judeţul Braşov, proiect pentru care administraţia judeţeană braşoveană are în plan să semneze contractul de finanţare în cursul acestui an. „Am stabilit anumite termene până la care vom aplica pentru a obţine finanţările”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea. Acesta a subliniat faptul că până în anul 2016 judeţul Braşov nu a accesat nici un leu din fonduri europene pentru modernizarea drumurilor judeţene. „Astăzi putem să spunem că Braşovul este campionul Regiunii 7 Centru. Avem patru proiecte, cu o valoare totală de 300 de milioane de lei, dintre care unul este deja implementat. De asemenea, am obţinut fonduri nerambursabile şi pentru alte investiţii, în special din domeniul sanitar”, a declarat Veştea.

Modernizarea reţelelor de apă şi canalizare, estimată la 206 milioane euro

Conform ministrului Fondurilor Europene, în domeniul reţelelor de apă şi canalizare, în judeţul nostru se vor implementa alte două proiecte majore, cu o valoare totală de 206 milioane de euro, unul implementat de Compania Apa Braşov, iar celălalt de operatorul din Sibiu, care deserveşte şi localităţi din judeţul Braşov, scrie bzb.ro.

Primul dintre proiecte, implementat de Compania Apa, vizează investiţii în 13 oraşe sau comune (Braşov, Săcele, Codlea, Ghimbav, Rupea, Bod, Feldioara, Hălchiu, Hărman, Hoghiz, Moieciu, Prejmer, Sânpetru), iar de această investiţie vor beneficia 247.000 de locuitori, valoarea estimată a proiectului fiind de 180 milioane euro. „Este un proiect extrem de complex şi cu un impact major. Pentru evita orice problemă, ne-am fixat o foaie de parcurs şi sperăm ca într-un viitor apropiat să semnăm contractul de finanţare”, a declarat ministrul.

Cel de-al doilea proiect din domeniul apă – canal este cel realizat de operatorul de apă din Sibiu, investiţiile prevăzute pentru localităţile din judeţul Braşov (din zona Făgăraş, respectiv Făgăraş, Lisa, Voila, Recea, Mândra şi Beclean) fiind de 26 milioane euro, iar numărul persoanelor care vor beneficia de acest proiect se ridică la 37.000.

Studiul de fezabilitate pentru managementul deşeurilor, în curs de finalizare

Un alt proiect analizat la Braşov a fost cel privind managementul deşeurilor în judeţ, care, a declarat ministrul, este într-o fază avansată de pregătire. „Studiul de fezabilitate este în curs de elaborare. Și pentru acest proiect am fixat o foaie de parcurs, astfel încât să fim în măsură să ne îndreptăm spre semnarea contractului de finanţare. Prin acest proiect se va îmbunătăţi semnificativ serviciul de salubrizare din municipiul Braşov, dar şi din judeţ, pentru că va include măsuri referitor la colectarea selectivă a deşeurilor, dar şi investiţii în modernizarea infrastructurii. Valoarea estimată a proiectului este de 100 milioane de euro”, a explicat reprezentantul Guvernului României.

Practic, spus ministrul, cele trei proiecte au o valoare totală de 300 de milioane de euro. „Eu sper să ne îndreptăm rapid spre semnarea contractelor de finanţare”, a declarat Boloş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *