Skip to content
Brașov Știri locale

Braşov: Jandarmii montani au îndepărtat un urs la Predeal şi au aplicat mai multe sancţiuni la o cabană de pe Vârful Postăvarul

digi24.ro

Jandarmii montani braşoveni au fost chemaţi, sâmbătă, de trei ori pentru îndepărtarea unui urs care a apărut pe pârtia Pârtia Clăbucet şi în zona Sub Teleferic la Predeal, dar şi la o cabană de pe Vârful Postăvarul, unde au dat mai multe avertismente şi o amendă.

În ceea priveşte prezenţa ursului, aceasta a fost sesizată în trei rânduri, prin tot atâtea apeluri la 112. „La fiecare apel, jandarmii montani au intervenit prompt şi au îndepărtat animalul de pe pârtie. Datorită faptului că la intervenţie au folosit un ATV cu şenile, zgomotul produs a izgonit ursul în pădure. În urma apelurilor repetate, am luat legătura cu administratorul fondului de vânătoare, care va demara procedurile pentru relocarea animalului„, a precizat IJJ Braşov.

" "
" "

Conform sursei citate, „spre sfârşitul programului instalaţiei de transport pe cablu s-a produs o aglomerare de turişti la una din cabanele aflate pe Vârful Postăvarul„.

Jandarmii montani s-au autosesizat şi au solicitat reprezentanţilor cabanei respective să oprească muzica şi să nu mai comercializeze băuturi alcoolice. La acţiune au participat 3 echipaje de jandarmi montani şi au fost aplicate 7 avertismente scrise şi o amendă în valoare de 500 lei„, a mai precizat sursa citată de Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *