Prefectul judeţului Braşov, Mihai Cătălin Văsii, a făcut, marţi, un apel la populaţie să nu se îmbulzească la deschiderea noului mall din Centrul Civic al municipiului reşedinţă, eveniment programat miercuri, atrăgând atenţia că autorităţile nu doresc impunerea unor restricţii, dar ar putea fi nevoite să o facă „dacă situaţia o va impune”, transmite Agerpres.
„Prin definiţie, acest moment festiv presupune o aglomerare de persoane. În momentul actual, în situaţia epidemiologică în care ne aflăm, orice zonă aglomerată presupune o creştere mare a riscului de infectare cu coronavirus. De aceea, solicitarea noastră, a autorităţilor, este să acţionăm împreună cu dumneavoastră, cetăţenii, pentru evitarea răspândirii acestui virus”, a afirmat Văsii.
El a atras atenţia că, în aceste zile, incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19 este pe un trend crescător atât la nivelul municipiului Braşov, cât şi al întregului judeţ.
Cum a mințit Raed Arafat la conferința de presă de după tragedia de la Victor Babeș. DSU știa de problemele TIR-urilor ATI
De ce nu va ieși USRPLUS de la guvernare, chiar dacă Vlad Voiculescu va fi demis de la Ministerul Sănătății
Premierul îl poate demite pe Vlad Voiculescu fără acordul USRPLUS, se sugerează de la vârful PNL: ”Sunt convins că nu trebuie să întrebe pe nimeni”
După Vlad Voiculescu, și Stelian Ion încinge spiritele în coaliție. De la ce a pornit conflictul cu UDMR
Silviu Mănăstire: Arafat, TIR-urile ATI pe care le-ai inventat, pe care le-ai băgat în sistemul DSU, omoară oameni!
„Noul mall nu pleacă nicăieri, va fi acolo şi mâine, şi poimâine, şi săptămâna viitoare şi după aceea. Vă rog să nu transformaţi ziua de deschidere a acestuia în punctul de debut al unor noi îmbolnăviri. (…) Nu dorim să reintroducem anumite restricţii, aşa cum s-a întâmplat deja în alte judeţe, dar, dacă situaţia o va impune, nu vom avea încotro”, a spus prefectul, solicitându-le braşovenilor să respecte regulile de distanţare fizică şi igienă personală, să poarte masca în mod corect şi să limiteze orice contact direct cu orice persoană din afara familiei apropiate.
Mall-ul din Centrul civic al Braşovului, care are o suprafaţă totală închiriabilă de 45.000 de metri pătraţi, a fost construit de subsidiara din România a unei companii israeliene, care a mai construit, pe lângă imobile de birouri, mall-ul AFI din Bucureşti. Potrivit prezentării de pe site-ul propriu, noul centru comercial va avea, pe lângă magazine, restaurante, cafenele, inclusiv săli de sport şi de gaming. Totodată, o mare parte a construcţiei va adăposti birouri ale unor companii.