Brazilia: Două decese cauzate de febra Oropouche, o premieră mondială potrivit autorităţilor

Sursa foto- pixabay

Două persoane au murit din cauza febrei Oropouche în Brazilia, primele decese înregistrate vreodată în lume din cauza acestei boli, a anunţat joi Ministerul Sănătăţii din ţara sud-americană, informează AFP.

Victimele sunt două femei originare din statul Bahia din nord-estul Braziliei, „cu vârste sub 30 de ani, fără comorbidităţi, dar care prezentau simptome similare unei forme severe de febră denga”, a precizat ministerul brazilian într-un comunicat, adăugând că „până în prezent, niciun deces asociat acestei boli nu fusese semnalat în literatura ştiinţifică mondială”.

Autorităţile din Brazilia au anunţat, de asemenea, că investighează un alt deces, suspectat că ar fi fost cauzat tot de febra Oropouche, în statul Santa Catarina din sudul ţării.

Transmisă de insecte şi ţânţari, febra Oropouche a fost detectată pentru prima dată în Brazilia în 1960, în sângele unui exemplar din familia de mamifere Bradypodidae (leneş). De atunci, mai multe cazuri au fost raportate, în principal în regiunea amazoniană şi în alte ţări din America Latină. Potrivit guvernului brazilian, cel puţin 7.236 de cazuri au fost raportate în ţară.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: