Skip to content
Politică

Brigada Rutieră a acționat. Ce s-a întâmplat cu mașina anti-PSD (VIDEO)

libertatea.ro

Brigada Rutieră a Capitalei, a acționat, luni, în pivința celebrului autoturism prevăzut cu o plăcuță de înmatriculare care transmitea un mesaj împotriva Partidului Social Democrat (PSD).

Concret, Brigada Rutieră a Capitalei a reţinut, luni, numerele de înmatriculare cu mesaj anti-PSD, după ce au oprit în trafic autoturismul înmatriculat în Suedia. De asemenea, a fost reţinut pemisul de conducere al şoferului, acesta declarând că a înmatriculat maşina în luna aprilie şi că se află în concediu în România, fiind în drum spre litoral. Poliţia Rutieră susţine că maşina cu numărul de înmatriculare ”M..EPSD” nu are drept de circulaţie în România, invocând o informare transmisă de Biroul Interpol Stockholm, în timp ce Ambasada Suediei la Bucureşti susţine că autoturismul are drept de circulaţie în Uniunea Europeană. Pe reţelele de socializare se organizează un protest pentru ora 14.00, în faţa sediului Poliţiei Rutiere de pe strada Udrişte din Bucureşti.

Vezi AICI video.

„Astăzi, în jurul orei 06.00, un echipaj de poliţie al Brigăzii Rutiere din cadrul D.G.P.M.B., aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza sectorului 3, a depistat în trafic un autoturism, înmatriculat în Suedia, condus de un bărbat, în vârstă de 45 de ani. Conducătorul auto a fost condus la sediul Brigăzii Rutiere, în vederea declanşării verificărilor procedurale, pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei juridice în ceea ce priveşte regimul de înmatriculare şi circulaţie şi a vehiculului pe drumurile publice. În cauză a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de «conducere pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România», faptă prev. şi ped. de art. 334, alin. (4) din Codul Penal”, au anunţat, luni, poliţiştii Brigăzii Rutiere, conform news.ro.

Aceştia au reţinut numerele de înmatriculare şi permisul de conducere al şoferului.

Poliţiştii efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, pentru stabilirea situaţiei de fapt şi a regimului de circulaţie internaţională pe teritoriul statelor Uniunii Europene.

Brigada Rutieră precizează că Inspectoratul General al Poliţiei Române a transmis, către structurile teritoriale de poliţie, o adresă, prin care a solicitat analizarea întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 334, alin. (4) din Codul Penal (Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.), de către conducătorul acestui autoturism.

”Acest articol este coroborat cu art. 82, alin (2) din O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare – ,«Autovehiculele, tractoarele agricole sau forestiere şi remorcile înmatriculate în alte state pot trece frontiera de stat şi pot circula pe drumurile publice din România, dacă îndeplinesc condiţiile tehnice prevăzute în Convenţia asupra circulaţiei rutiere, încheiată la Viena la 8 noiembrie 1968 şi ratificată de România prin Decretul nr. 318/1980, dar numai pe perioada cât sunt asigurate pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a prejudiciilor produse prin accidente de autovehicule.»”, mai spun reprezentanţii Brigăzii Rutiere.

În plus, aceştia precizează că adresa a fost întocmită ”în urma unei informări trimise Poliţiei Române, prin canalele de cooperare poliţienească internaţională, de autorităţile suedeze (Biroul Interpol Stockholm), în care se menţiona faptul că numărul de înmatriculare în cauză este valabil doar pe teritoriul naţional al Suediei, nefiind valabil pe teritoriul altor state”.

Brigada Rutieră mai menţionează că autoturimul în cauză are şi un alt număr de înmatriculare decât cel aplicat şi face referire la pct. 1 din Anexa nr. 2 din Convenţia de la Viena (8 noiembrie 1968) ratificată de România prin Decretul nr. 318 din 1980, care stipulează că „numărul de înmatriculare prevăzut la art. 35 şi 36 ale Convenţiei trebuie să fie compus fie din cifre, fie din cifre şi litere (…)” context în care se confirmă lipsa de valabilitate a numărului aplicat pe autoturism şi astfel permisiunea de a folosi, pe teritoriul României, doar numărul permanent, care figurează şi în bazele de date.

În schimb, într-o postare pe Facebook, Ambasada Suediei la Bucureşti, susţine că numerele de înmatriculare personalizate sunt valabile pentru circulaţia în Uniunea Europeană.

”Numerele de înmatriculare personalizate trebuie însoţite întotdeauna de documentele oficiale pentru ambele seturi de numere – personalizate şi oficiale”, precizează Ambasada Suediei.

Şoferul român care locuieşte în Suedia a precizat că este în concediu în România, că a înmatriculat maşina în luna aprilie şi că era în drum spre litoral când a fost oprit de poliţişti. El a povestit că nu este prima dată când este oprit în trafic de echipaje de Poliţie Rutieră.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Pe Facebook, mai multe persoane pregătesc un protest pentru luni, în faţa Poliţiei Rutiere de pe strada Udrişte.

”Răzvan Ştefănescu, proprietarul Audi cu #M..EPSD a fost oprit în Bucucureşti. I s-au luat numerele şi permisul. La ora 14:00 protestăm la Udrişte”, este mesajul transmis pe reţelele de socializare.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *