Skip to content
Sport

Bucureştenii dau testul anticorupţiei

Asociaţia Pro Democraţia, în parteneriat cu Direcţia Generală Anticorupţie, încurajează cetăţenii să ia atitudine împotriva faptelor de corupţie şi să sesizeze săvârşirea unor infracţiuni. De la începutul acestui an, peste 1.500 de cetăţeni au vizitat ‘Labirintul anticorupţie’, care a fost amplasat în opt oraşe din tot atâtea judeţe – Botoşani, Iaşi, Târgu Neamţ, Târgu Mureş, Cluj-Napoca, Galaţi, Buzău şi Olteniţa.

Aproximativ 200 de oameni au trecut sâmbătă prin ‘Labirintul anticorupţie’, amplasat în Parcul Herăstrău, unde au fost informaţi despre fenomenul corupţiei, precum şi despre modalităţile de implicare în lupta împotriva acestui fenomen.

„Mesajul evenimentului este de informare. Oamenii trebuie să cunoască infracţiunile de corupţie pentru a se putea feri de ele, pentru a putea interveni, pentru a putea sesiza. Cel mai adesea nu sunt în cunoştinţă de cauză atunci când săvârşesc o dare de mită, un trafic de influenţă, iar noi am găsit o modalitate inedită de a informa oamenii”, a declarat comisarul Direcţiei Generale Anticorupţie Costela Hoştinar.

Aceasta a spus că oameni de toate vârstele au trecut prin labirint şi au fost ‘încântaţi’ de modalitatea de informare asupra fenomenului corupţiei.

Pentru verificarea cunoştinţelor proaspăt dobândite, vizitatorii au primit un chestionar în care au identificat varianta corectă în labirint. Cei mai conştiincioşi cetăţeni au primit materiale informative şi promoţionale şi au avut ocazia să guste din prăjitura anticorupţie.

De asemenea, pe parcursul lunii septembrie, astfel de activităţi vor fi organizate în Reşiţa, Târgu Jiu şi Râmnicu Vâlcea.

Evenimentul este parte a proiectului naţional ‘Plăteşte Zero pentru ce ţi se cuvine’, finanţat de Fundaţia Hanns Seidel România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *