Skip to content
București Știri locale

FOTO București: Incendiu într-un bloc unde un bărbat și-ar fi dat foc propriei locuințe. Doi iepurași, salvați de pompieri

digi24

Un puternic incendiu a izbucnit luni într-un apartament dintr-un bloc din București, în Aleea Poarta Albă. Incendiul s-a manifestat cu flacără puternică și degajare mare de fum pe casa scării. Potrivit vecinilor, cel mai probabil este că proprietarul și-a autoincendiat locuința. Acesta a mai amenințat de câteva ori că va face asta, după ce a fost părăsit de soție și copii.

Incendiul a izbucnit într-un apartament situat la etajul 1, în Aleea Poarta Albă.

„A ars cu flacără puternică și degajare mare de fum pe casa scării”, au declarat pompierii.

„S-a acționat pentru stingerea incendiului și evacuarea a nouă locatari. La intervenție au acționat trei autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD”, potrivit ISU București.

Un bărbat care locuia în apartament a ieșit singur, și se află în custodia poliției. A fost afectată o suprafață de 70 de metri pătrați.

Potrivit vecinilor, se pare că bărbatul ar fi dat foc intenționat apartamentului. El a mai amenințat în repetate rânduri cu un astfel de gest, după ce a fost părăsit de soție și de copii. Tot de Crăciun, vecinii povestesc că în ultima vreme au trăit cu spaimă, iar din cauza lui au rămas fără gaze după ce a amenințat că aruncă blocul în aer.

Tot vecinii au declarat că bărbatul a fost internat în trecut într-un spital de psihiatrie.

Din apartamentul în flăcări, echipele de intervenție au salvat doi iepurași care vor fi adoptați de pompierii Detașamentului Bujoreni.

Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *