Skip to content
București

București: Poliţiştii au dat amenzi de 193.000 de lei la o petrecere cu 80 de participanţi

Inquam Photos/George Calin

Autoritățile au întrerupt, luni seară, o petrecere dintr-un restaurant din Capitală, la care participau aproximativ 80 de persoane.

Totodată, au fost aplicate 75 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în valoare totală de 193.000 lei.

La data de 15 februarie, în jurul orei 21,35, Secţia 13 Poliţie a fost sesizată cu privire la faptul că într-un restaurant, din zona sa de competenţă teritorială, este organizat un eveniment privat la care participă mai multe persoane. La faţa locului s-au deplasat echipaje din cadrul Secţiilor 13, 12 şi 10 Poliţie, echipaj al Serviciului Acţiuni Speciale şi jandarmi, care au găsit în interiorul localului aproximativ 80 de persoane care participau la o petrecere”, a transmis, într-un comunicat de presă, Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB), conform Agerpres.

În caz, au fost aplicate 75 de sancţiuni contravenţionale, pentru încălcarea prevederilor Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de coronavirus, în valoare totală de 193.000 lei.

Cu privire la organizatorul evenimentului, Secţia 13 Poliţie s-a sesizat din oficiu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, fiind aplicată şi o sancţiune contravenţională în valoare de 10.000 de lei.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *