Skip to content
București Știri locale

Bucureşti: Purtarea măştii va fi obligatorie într-un perimetru de 50 de metri în jurul şcolilor (DOCUMENT)

Inquam Photos/George Calin

Comitetul local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Bucureşti a decis, în şedinţa de sâmbătă, impunerea obligativităţii purtării măştii de protecţie într-un perimetru de 50 de metri în jurul unităţilor de învăţământ, în cazul persoanelor care staţionează, măsura fiind explicată prin faptul că la şcoli merg copii care sunt expuşi infectării, dar care nu pot fi vaccinaţi.

Măsura a intrat în vigoare după adoptare, iar sancţiunile le aplică poliţia, a anunţat prefectul Capitalei, Alin Stoica. „În principiu am stabilit că în jurul unităţilor şcolare unde există potenţial de aglomerare şi la venire, şi la plecare şi sunt copii, majoritatea fiind sub 16 ani, nu pot fi vaccinaţi, atunci este necesar să avem perimetru de 50 de metri în jurul şcolii, acolo va fi obligatorie purtarea măştii pentru cei care vor staţiona în acest perimetru”, a declarat prefectul Alin Stoica sâmbătă, la finalul şedinţei Comitetul municipal pentru Situaţii de Urgenţă.

Citeşte AICI decizia Comitetul local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Bucureşti

Conform acestuia, poliţiştii vor putea ce care vor putea aplica sancţiuni celor care nu respectă măsura. Prefectul a menţionat că măsura intră în vigoare „imediat”. Acesta a menţionat că pentru alte zone va exista o „perioadă de monitorizare de o săptămână”, în urma căreia forţele de ordine vor face „propuneri concrete” în baza cărora se vor putea lua alte măsuri, dacă va fi cazul.

Acum, în momentul acesta, în afară de perimetrul şcolilor nu avem alte propuneri”, a precizat prefectul.

Anunțul prefectului vine după ce anterior ședinței Comitetului pentru Situații de Urgență, acesta a spus că se va analiza care ar fi zonele aglomerate din Capitală și deci unde se va impune purtarea măștii că se gândește la parcuri și Centrul Vechi.

Suntem în discuții cu DSP, Poliția, ISU, pentru a le preciza într-o hotărâre. ne gândim la zonele pietonale. Știm că în Centrul Vechi se produce aglomerație, în parcuri se aglomerează în weekend, dar urmează să discutăm. Conform hotărârii, pe zonele cu potențial de aglomerare, se introduce obligativitate, pentru agenții economici nu avem nimic de modificat față de Hotărâre”, a detaliat Stoica, care a subliniat că aplicabilitatea va fi imediată.

Conform deciziei Executivului, începând cu data de 15.05.2021, se propune menţinerea portului măştii de protecţie, în spaţiile deschise, doar în staţiile pentru transportul în comun, pieţe, târguri şi zonele în care sunt desfăşurate mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte, sau alte tipuri de întruniri, pe perioada desfăşurării acestora, precum şi alte zone cu potenţial de aglomerare.

2 comentarii la “Bucureşti: Purtarea măştii va fi obligatorie într-un perimetru de 50 de metri în jurul şcolilor (DOCUMENT)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *