Skip to content
Politică

Bucureștii, o bombă ecologică. Strigăt disperat către Firea

www.libertatea.ro

Bucureștii continuă să fie o adevărată bombă ecologică. Citiți, în cele ce urmează, despre un strigăt colectiv disperat către primarul general Gabriela Firea.

Capitala se confruntă în continuare cu probleme legate de calitatea aerului, la Primăria Generală înregistrându-se, din iulie până în prezent, peste 150 de sesizări privind mirosul care persistă în cartierele Bucureştii Noi, Pajura, Militari, Giuleşti Sârbi şi în localităţile Chitila şi Chitila.

Peste 150 de sesizări au fost înregistrate pe adresa Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) din luna iulie până în prezent privind mirosul provenit de la gropile de gunoi din zona de Nord a Capitalei. Garda de Mediu a efectuat controale la gropile de gunoi Iridex şi Giuleşti Sârbi, dar şi la incineratorul de deşeuri periculoase. În cazul Iridex s-au luat măsuri reparatorii care au un termen de 60 de zile, nerespectarea acestora putând duce la suspendarea activităţii pe şase luni şi chiar la retragerea autorizaţiei de mediu, iar la groapa de gunoi Giuleşti Sârbi a fost sancţionat atât operatorul, cât şi operatorii transportatori, se arată într-un comunicat de presă emis de PMB și citat de Mediafax.

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a declat că, pentru o mai bună monitorizare a problemei, urmează să fie încheiat un protocol între Garda de Mediu, Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti şi poliţiile locale de sector şi din comunele Chiajna şi Chitila.

Astfel, vor fi stabilite „puncte fixe de control prin care să se asigure monitorizarea permanentă a activităţii din zonă cu echipe de specialişti, dar şi cu montarea unor camere video”, se mai arată în comunicat.

În ceea ce priveşte construirea unui incinerator de deşeuri, Gabriela Firea a spus că este vorba, de fapt, despre o instalaţie de tratare termică şi valorificare energetică a deşeurilor municipale. Instalaţia va neutraliza între 300.000 – 350.000 de tone de deşeuri pe an şi va produce peste 120.000 MWh/an de energie electrică şi 335.000 MWh/an de energie termică.

Instalaţia ar trebui finalizată până în anul 2022, costurile necesare fiind de 250 de milioane de euro. În acest moment, există 180 de milioane de euro alocaţi prin Programul Operaţional Infrastructura Mare.

De asemenea, în luna august au fost făcute primele demersuri pentru realizarea unei „bănci de date în care vor fi înregistrate cantităţile de deşeuri colectate selectiv în Capitală”, a anunţat edilul şef al Bucureştiului.

Declaraţiile au fost făcute în cadrul Comandamentului pentru analizarea problemelor urgente de mediu ale Capitalei la care au participat Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, Prefectul Bucureştiului, Paul Nicolae Petrova, Prefectul Judeţului Ilfov, Adrian Petcu, reprezentanţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bucureşti şi Ilfov, ai Gărzii Naţionale de Mediu, ai Direcţiei de Sănătate Publice a Municipiului Bucureşti şi a Judeţului Ilfov, ai Autorităţii Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi ai Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *