Skip to content
Politică

Bucureștiul, cu mâna pe pulsul Turciei conduse dictatorial de Recep Tayyip Erdoğan

telegrafonline.ro

Masa rotundă cu tema ”Turcia, la un an după tentativa de puci”, la care s-au luat în discuție evenimentele sângeroase din 15-20 iulie 2016 din Istanbul și Ankara și evenimentele petrecute de atunci, dar și alte fapte conectate cu acestea, a avut loc joi, 20 iulie 2017, în sala de conferințe ”Safir” a hotelului ”Marshall Garden” din București.

Evenimentul a fost organizat de portalul de știri și analize de intelligence Newsint.ro în parteneriat cu Centrul de Analiză Strategică Aplicată (CASA), beneficiind de contribuția a doi vorbitori turci care își desfășoară activitatea în afara Turciei, fiind supuși persecuțiilor în urma evenimentelor din iulie 2016. Este vorba despre jurnalistul Abdullah Bozkurt, președinte al organizației non-guvernamentale ”Centrul pentru Libertăți din Stockholm” (Stockholm Center for Freedom (SCF), și despre profesorul universitar de relații internaționale Ihsan Yilmaz, de la Universitatea Fatih din Istanbul, închisă în 2016 la ordinul autorităților turce, actualmente cercetător-șef al Departamentului de studii islamice și dialog intercultural de la Universitatea Deakin din Melbourne, Australia.

Bozkurt și Yilmaz au intervenit prin skype, prezentându-și atât experiențele personale conectate cu ceea ce comunitatea internațională consideră a fi o tentativă nereușită de lovitură de stat împotriva președintelui turc Recep Tayyip Erdoğan, cât și rezultatele unor raporturi elaborate care documentează amploarea represaliilor întreprinse de autoritățile de la Ankara împotriva celor desemnați de acestea drept organizatori ai tentativei de lovitură de stat militară, fiind vorba, în primul rând, despre mișcarea ”Hizmet” (Slujba religioasă), condusă de predicatorul și scriitorul turc Fethullah Gülen.

De la București, discuția a fost întreținută de către analistul de relații internaționale Răzvan Munteanu, director al portalului Newsint.ro, analistul militar col. (r) Ion Petrescu, consultantul politic George Rîpă și deputatul PNL Răzvan Gheorghe.

Răzvan Munteanu: ”UE condamnă starea de asediu din Turcia”

În alocuțiunea sa, analistul de relații internaționale Răzvan Munteanu a abordat situația  din Turcia verii anului 2017 pornind de la a atrage atenția asupra particularităților politico-militare ale evenimentelor violente din 15-20 iulie 2016. ”O lovitură de stat nu se dă la ora 21.00 și nu se anunță la televiziunea publică, ci se dă la ultimele ore ale nopții și primele ore ale dimineții. Erdoğan zboară cu avionul și este primit în seara aceleiași zile pe aeroport, cu urale, spunând apoi că a avut în prealabil, cu o oră înainte, informația că va fi ținta unei lovituri de stat (…) Apoi Erdoğan instaurează starea de asediu care continuă până în prezent. Președinția estonă a Uniunii Europene a condamnat de curând starea de asediu. Mii de profesori universitari și jurnaliști sunt arestați, iar Erdogan iese câștigător din întreaga situație deoarece și-a păstrat puterea și se află într-o alianță cu partidul lui Doğu Perinçek, un politician socialist și prorus. Între timp, lira turcească s-a devalorizat cu 20 la sută, investițiile străine au scăzut cu 31%, iar șomajul a crescut la 11%, ceea ce arată că Turcia se află în pragul unei recesiuni. Turcia se transformă într-un actor nepredictibil, fapt arătat și de conflictele diplomatice cu țări  precum Germania, Austria sau Suedia. Relațiile Turciei cu aceste țări s-au răcit. Interesul României este ca Turcia să rămână un partener de dialog și colaborare.” Munteanu a mai arătat că în Parlamentul Republicii Turce există o comisie specială de investigare a evenimentelor din 15-20 iulie 2016, însă aceasta din urmă nu a prezentat până acum vreo concluzie clară privind identificarea celor care au inspirat și condus presupusa tentativă de înlăturare prin forță a puterii politice legitime din Turcia, exercitată în momentul confruntărilor sângeroase din vara anului trecut, la fel ca în prezent, de Partidul Justiției și Libertății (în limba turcă ”Adalet ve Kalkınma Partisi”, AKP), ai cărui lideri sunt prim-ministrul Turciei Binali Yıldırım și președintele turc născut în Istanbul Recep Tayyip Erdoğan, fost prim-ministru între 2003 și 2014 și primar al orașului  său natal (cel mai mare din Turcia, cu o populație de 14,1 milioane de locuitori pe 31 decembrie 2016, conform Wikipedia) între 1994 și 1998, când a fost arestat, judecat și întemnițat pentru propagandă islamistă.

Ion Petrescu: ”O simulare de puci”

Analistul militar Ion Petrescu a subliniat faptul că în mediul ofițerilor superiori turci atitudinea de a continua colaborarea militară și de securitate regională cu NATO este dominantă. În calitate de președinte al Clubului Militar de Reflecție Euroatlantică, un think tank informal care reunește experți români în domeniul securității naționale și regionale, Ion Petrescu a prezentat punctul de vedere al acestui grup, care constă în calificarea evenimentelor din 15-20 iulie 2016 din Republica Turcă drept ”O simulare de puci, existând ipoteza că aceasta ar fi fost încurajată de Recep Tayyip Erdoğan, asta pentru că șefii subdiviziunilor armatei turce nu au fost implicați în evenimente, putând fi arestați cu ușurință în propriile lor birouri.” Ion Petrescu i-a informat pe cei prezenți la eveniment că până la 10.000 de militari și jandarmi, membri ai structurilor militarizate ale statului turc au fost arestați în urma evenimentelor din noaptea de 15 spre 16 iulie 2016, aceștia fiind înlocuiți în funcțiile lor militare cu ofițeri loiali președintelui Turciei. În viziunea analistului militar, pretextul pentru arestarea ofițerilor, soldaților și jandarmilor supuși represiunilor din partea autorităților turce ar fi fost acuzația de a fi”Güleniști”, adică făcând parte din presupusa conjurație creată cu scopul de a-l înlătura de la putere pe Recep Tayyip Erdoğan, o structură a cărei existență încearcă să o demonstreze guvernul Turciei începând din vara anului 2016.

Ihsan Yilmaz: ”Turcia devine asemănătoare Orientului Mijlociu”

Politologul Ihsan Yilmaz a comunicat că guvernarea din Turcia, responsabilă pentru tragicele evenimente din 2016, și-a început pregătirile pentru a instaura un regim autoritar din anului 2011, când a profitat de Primăvara Arabă (revolte în lanț care au înlăturat puterea politică existentă în țări din Magreb precum Tunisia, Egipt și Libia și care au dat startul războiului din Siria, n.r.) pentru a demara înlăturarea din funcții a anumitor magistrați și funcționari de rang înalt din Republica Turcă. ”Turcia începe să devină o putere asemănătoare celor din Orientul Mijlociu”, a afirmat Yilmaz. Acesta a mai spus că după manifestațiile de amploare din parcul Gezi, Piața Taksim  și bulevardul Independenței (Istiklal) din 2013, pe durata cărora câteva milioane de cetățeni turci au protestat împotriva autoritarismului puterii de la Ankara, Partidul Justiției și Libertății (AKP), aflat la guvernare, Recep Tayyip Erdoğan personal și guvernul turc controlat de AKP au început o campanie de destituire din funcții a anumitor judecători și înalți funcționari publici din instituțiile statului care le deveniseră indezirabili, instalând în funcții-cheie de conducere persoane loializate guvernării. Concomitent, o campanie guvernamentală susținută împotriva presei din Turcia a făcut ca gradul de control din partea autorităților asupra celei de-a patra puteri în stat să crească la peste 70%. În urma evenimentelor din 15-20 iulie 2016, instituțiile de presă din Turcia afiliate mișcării ”Hizmet”, conduse de Fethullah Gülen, au fost preluate forțat de guvern în urma naționalizării activelor organizației, fapt care îngustează, treptat, spațiul de comunicare al opoziției politice din Turcia cu cetățenii țării. Yilmaz a mai declarat: ”În 2014, Erdoğan a trecut dincolo de punctul în care se mai putea întoarce din drum”, referindu-se la traseul tot mai evident de instaurare a unui regim nedemocratic pe care l-a adoptat AKP și președintele turc.

Daniel Gheorghe, deputat PNL: ”Avem nevoie de o Turcie puternică, democratică și liberă”

Parlamentarul PNL Daniel Gheorghe, prezent la eveniment, a făcut următoarele declarații:

”Lovitura de stat din Turcia a fost dată într-un context care parcă în mod special trebuia să genereze emoții. În Turcia au avut loc o serie de transformări politice care au surprins aliații, având în vedere războiul din Siria și contextul din Orientul Mijlociu. Aceste evenimente au dus la o repoziționare geopolitică a Turciei. Turcia era candidată la aderarea la UE, însă a pivotat cu 180 de grade și a devenit reticentă în relația cu aliații occidentali. Vedem o apropiere de Rusia, o reducere a rolului Turciei ca factor de echilibru și stabilitate. Vedem cum Turcia preferă un contract de 2,5 miliarde de euro cu Rusia, pentru rachetele S-400, existând și deschidere către China. Dacă ești unul din principalii membri ai NATO, atunci când îți asumi un contract de acest fel ai cu totul alte responsabilități decât la un contract comerciali. Una este să cumperi gaz de la Rusia, însă există componenta strategică și Turcia are responsabilități în NATO. Sunt puse sub semnul întrebării drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, care reprezintă condiții sine qua non la aderare și calitatea de membru în UE și NATO. Este vorba despre libertatea presei, libertatea de asociere, dar și drepturile minorităților. Unul din criteriile de bază pentru a face parte din UE și din NATO este caracterul democratic al statului. Turcia arată ca un stat care renunță la acest caracter și în care se conturează ideologia neo-otomanismului. Această ideologie este într-o profundă contradicție cu aspirațiile Turciei privind UE și NATO, într-un context regional în care spațiul Mării Negre este amenințat de Rusia, dar și de incapacitatea aliaților din NATO de a crea un climat propice de securitate în această zonă. Cât privește relația României cu Turcia, vedem cum s-au redus activitățile de turism, sunt și multe lucruri care riscă să ducă Turcia într-o stare de autoizolare. Ne punem următoarele întrebări: ce va urma? În ce direcție va merge AKP, va urma acesta o linie pro-UE sau similară Asiei Centrale și statelor ex-sovietice?. Este greu de spus unde vom vedea Turcia în viitor, însă ce știm este că relația dintre Turcia și Uniunea Europeană și NATO s-a deteriorat. Evenimentului tragic din 2016 trebuie să i se găsească cauzele. Este esențial ca Turcia să rămână partener în UE și NATO, fiind aflată la confluența atâtor interese și purtând o mare responsabilitate. Avem nevoie de o Turcie puternică, democratică și liberă. Ceea ce vedem acum este, din păcate, o Turcie care se întoarce cu spatele către lumea liberă.

Abdullah Bozkurt: ”Comportamentul Turciei nu este rațional”

Jurnalistul Abdullah Bozkurt a informat audiența cu privire la existența, pe 11 iulie 2016, a unui ordin secretizat dat de guvernul turc forțelor speciale ale armatei și serviciilor turce de informații, care ar fi dat startul pregătirilor pentru evenimentele din 15-20 iulie. Bozkurt, om de presă cu experiență de peste 20 de ani care și-a pierdut serviciul din Turcia în iulie 2016 (fondator și publicist al agenției turce de presă ”Muhabir”) și se află în exil la Stockholm, Suedia, a declarat: ”Comportamentul autorităților din Turcia nu reprezintă un comportament rațional al unui actor statal”. Jurnalistul a mai vorbit despre structuri fondate și susținute de guvernul turc în Orientul Mijlociu care susțin politica lui Erdoğan, susținând ipoteza că lovitura de stat ar fi fost, de fapt, pusă la cale de președintele turc și acoliții acestuia pentru a da asaltul final împotriva democrației turce și a instaura un regim politic dictatorial în Turcia.

George Rîpă: ”Balansarea Turciei către Rusia, dezastru pentru România”

În intervenția sa, consultantul politic George Rîpă s-a axat preponderent pe evoluția situației politice din Turcia, afirmând că ”societatea turcă este extrem de evoluată astăzi, nu mai seamănă cu cea din anii 1950, turcilor a început să le placă libertatea”. Rîpă a adăugat: ”Societatea turcă va reacționa, iar încercările lui Erdoğan vor eșua. Atacurile la adresa statului de drept au loc în Turcia de mai bine de un deceniu. Există și o anumită vină a liderilor UE pentru situația creată, deoarece aceștia îndemnau la înlăturarea influenței armatei asupra mediului politic în Turcia, în anii 1990. Turcia trece printr-o criză de identitate. A părut că pe parcursul secolului XX aceasta își construiește propriul model de guvernare, în care democrația era compatibilă cu valorile islamice. Mai este valabil acest model azi? Consultantul politic și-a concluzionat alocuțiunea declarând: ”Pentru a depăși criza de identitate, Turcia trebuie să se uite către sine. Privind relațiile româno-turce, în România suntem interesați ca Turcia să rămână sub umbrela NATO, să se păsteze pe acest parcurs. Balansarea Turciei către Rusia ar reprezenta, pe termen scurt, un dezastru pentru România, iar pe termen mediu și lung ar fi un dezastru și pentru Turcia.”

Erdoğan mizează pe internaționalizarea evenimentului din 15 iulie 2016, însă asta i-ar putea juca festa

Suntem martorii unui fenomen în dezvoltare, însă pe care, privindu-l peste câțiva ani, am putea ajunge să-l considerăm drept istoric. Este vorba despre internaționalizarea evenimentelor din 15-20 iulie 2016 din Turcia. Toate părțile implicate în confruntările armate de pe străzile Istanbulului și Ankarei o doresc, indiferent câte la număr ar fi acestea, fie că este vorba despre actuala guvernare din Turcia și opoziția care-și vede spațiul de manevră politică tot mai restrâns, fie că ar fi existat, într-adevăr, o conjurație pentru a-l înlătura de la putere pe liderul care conduce destinul națiunii turce din 2003.

Aproape pe neprins de veste, am ajuns să cunoaștem după data de 15 iulie 2016, atât la București, cât și în alte capitale europene, mult mai multe detalii despre viața politică și istoria contemporană a Turciei decâte știam înainte de această dată care a rămas deja pentru tot secolul XXI ca punct de referință în istoria politică a Republicii Turce.

Președintele Erdoğan își dorește să comunice în persoană cu numeroasa diasporă turcă din țări precum Germania, Olanda și Austria, însă în ultimele luni aceste țări i-au refuzat, lui și miniștrilor din guvernul condus de secundul său din Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP), actualul prim-ministru BinaliYıldırım, accesul pe propriile lor teritorii.

O răcire dincolo de zero absolut o traversează în prezent relația bilaterală dintre guvernarea din Turcia, condusă de președintele Erdoğan, care și-a câștigat de curând prerogative sporite în urma unui referendum și cancelarul german Angela Merkel, conducătoarea țării care găzduiește cea mai mare comunitate etnică turcă din diaspora acestei națiuni.

Iar buna relație dintre Berlin și Ankara, posesoarea celei de-a doua forțe terestre ca mărime din Alianța nord-atlantică, este vitală pentru asigurarea securității regionale în bazinele Mării Negre, Mării Egee și Mării Mediterane, pentru că asigură continuitatea fluxului de soldați, tehnică militară, muniție și materiale de suport în NATO, pe direcția SUA-Germania-Turcia, pentru susținerea efortului de implicare a Coaliției Internaționale anti-ISIS în Siria și Irak, dar și pentru că stăvilește ambițiile revanșarde ale unei Rusii care vrea să lovească și nu știe unde să dea mai întâi – adică în care teatru regional de operațiuni militare.

Observatorilor de la București și din toată Uniunea Europeană nu le rămâne decât să spere că puterea de la Ankara va păstra, cel puțin, arhitectura de securitate regională la care Turcia participă din anul 1952, atunci când a fost acceptată în NATO.

De la calitatea de membru al Uniunii Europene, în care Turcia vrea să se integreze cu cerere de aderare din 1987, atunci când UE încă se mai numea CEE (Comunitatea Economică Europeană) iar mapamondul era împărțit între Lumea Liberă, Lagărul Socialist și Țările Nealiniate, Ankara oficială de astăzi poate să-și ia gândul atâta timp cât nu se va întoarce în limitele respectării integrale a drepturilor omului și cetățeanului pe care Criteriile de la Copenhaga, acceptate prin consens de toate țările care fac parte din familia europeană, le solicită oricărui stat care-și exprimă dorința oficială de a aplica pentru calitatea de membru UE.

Între timp, se pare că turcii care nu locuiesc în țara lor și fac schimb de păreri cu conaționalii lor aflați în exil silit sau voluntar nu uită ce s-a întâmplat în 2016 și vor continua să-și pună întrebări și să caute răspunsuri, alături de cetățenii țărilor în care funcționează libertățile fundamentale garantate omului și cetățeanului prin Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1945.

Nu putem estima sau anticipa viteza cu care răspunsurile necesare și, mai ales, răspunsurile juste vor fi găsite, însă agresivitatea regimului de la Ankara împotriva propriilor săi cetățeni i s-ar putea întoarce, peste ani, împotrivă, într-o manieră similară cu cea în care și-au sfârșit aflarea la putere toate regimurile care au jucat sau joacă pe degete voința colectivă de libertate a corpului cetățenesc, sumă a năzuințelor legitime spre dreptate și libertate a fiecărei ființe umane în parte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *